Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Porţi sutienul potrivit? Ce BOLI poate provoca lenjeria aleasă greşit

Publicat in Ziarul Ring, vineri 7 iunie 2013 ·

Un sutien nepotrivit ca mărime se poate dovedi extrem de periculos pentru femei, avertizează experţii în sănătate, pentru că poate declanşa diverse afecţiuni care aparent nu au nicio legătură între ele, precum iritaţii, dureri de cap, sindromul intestinului iritabil, tendinită.

Estimările arată că până la 80 la sută dintre femei poartă sutiene care nu au mărimea potrivită, motivul principal fiind că au tendinţa să subaprecieze lăţimea spatelui şi în acelaşi timp să supraestimeze dimensiunea cupei, scrie Daily Mail.

"Femeile vin la mine la clinică în mod regulat cu probleme ca umeri rotunjiţi, spatele cocoşat, indigestie din cauza diafragmei şi boli pulmonare restrictive, urme de la bretele şi semne pe umeri: toate indicii ale purtării unui sutien nepotrivit", povesteşte Lorna Mills, chiroterapeut în Oldham, Marea Britanie.

Potrivit acesteia, una dintre cele mai mari probleme este că femeile poartă de obicei sutiene care au cupele prea mari. Astfel, bretelele sunt de asemenea prea mari, aşa că sunt strânse în mod constant, ceea ce duce la aplecarea spatelui şi a gâtului, modificând forma coloanei vertebrale şi creând tensiune şi disconfort.

"În multe cazuri am putut face legătura între plângerile femeilor privind durerile de spate şi gât şi sutienele nepotrivite care nu numai că oferă foarte puţină sau zero susţinere, dar cauzează şi probleme vizibile în postură, ce rezultă în durere şi tensiun", a spus şi Richard Moore, consultant în osteopatie şi terapeut din Nottingham.

"Sutienele tradiţionale sunt adesea prea strânse în jurul coastelor, creând un punct de pivot la mijlocul spatelui, împărţindu-l în două zone mai mici care nu funcţionează la fel de eficient", a mai spus Moore, adăugând că lipsa de susţinere din faţă poate să deformeze şi partea de jos a spatelui.

Potrivit lui Moore, toate

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 7 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 11 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 10 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°