Un bărbat din comuna Vizantea Livezi s-a ales cu dosar penal pentru că a vrut să mituiască un poliţist. Agentul Bogdan Hărăbor l-a prins pe bărbat în timp ce transporta pietriş fără să aibă licenţă de transport. În plus, au mai fost găsite şi alte nereguli. Când a aflat că se va alege cu dosar penal, Vasilică Amariei a încercat să dea la pace cu poliţistul, promiţându-i acestuia o sumă de bani.
Vineri, când a mers să-i ducă banii promişi omului legii, au apărut ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Vrancea, care au organizat flagrantul. „Vineri, 7 iunie a.c., ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie– Serviciul Judeţean Anticorupţie Vrancea, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea l-au prins în flagrant pe A. V. în timp ce oferea suma de 500 lei unui agent de poliţie din cadrul Postului de poliţie Bilieşti – IPJ Vrancea, pentru a nu-i întocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 2811 alineat 1 Cod penal. În fapt, în cursul acestei zile (vineri-n.r.), la SJA Vrancea s-a înregistrat denunţul unui agent de poliţie din care rezulta faptul că, la data de 06.06.2013, aflându-se în timpul serviciului în zona unei staţii de carburanţi, a oprit pentru control o autobasculantă, condusă de A.V., cu care transporta pietriş. Cu ocazia controlului, agentul de poliţie a constatat că autovehiculul nu avea licenţă de transport, iar datele înscrise în certificatul de înmatriculare nu corespundeau cu situaţia de fapt a vehiculului prin aceea că autoutilitara avea benă de transport marfă, iar în certificat figura cu caroserie specială de transport butelii”, ne-au spus ofiţerii anticorupţie.
În momentul în care conducătorului auto i s-a adus la cunoştinţă că fapta sa constituie infracţiune şi că i se va întocmi dosar penal, Vasilică Amarie