În primul an din Emiratele Arabe Unite, Marius Şumudică a salvat-o pe Al Shaab Sharjah de la retrogradare, dar e trist din cauza retrogradării Rapidului. Revenit pentru câteva zile în ţară, antrenorul a vorbit pentru Jurnalul Naţional inclusiv despre viaţa din Golf.
Al Shaab era o necunoscută, ce te-a determinat să accepţi oferta?
L-am sunat imediat pe Cosmin Olăroiu. Este primul antrenor care cucereşte două titluri la rând în Emirate, este extrem de respectat, iar cuvântul lui contează foarte mult acolo. Mi-a spus că va fi foarte greu să-i salvez, că este greu să pătrunzi în acea lume, dar şI că este o mare provovocare, atât umană, cât şI profesională.
Ce te-a surprins acolo?
Echipa face parte din Emiratul Sharjah, jucătorii merg la muncă, lucrează la bănci, aeroport etc, au salarii foarte bune, nu depind doar de fotbal. Din acest punct de vedere, grupul fotbaliştilor din această zonă a lumii are forţă. Dacă nu consideră că antrenorul e pe placul lor, nici nu vin la antrenamente. Totuşi, după două săptămâni, preşedintele a venit la mine şI mi-a spus. “Felicitări, nu-ţi lipseşte niciun jucător de la antrenament. Asta înseamnă că te plac, te respectă, ceea ce se întâmplă foarte rar aici!”.
Cum te-ai adaptat religiei lor?
Jucătorii se roagă de 5 ori pe zi şI a trebuit să mă adaptez din acest punct de vedere. Oricum, meciurile sunt puse în aşa fel încât ei să aibă timp să se roage în pauză. Îşi pun covoare în vestiar, 6-7 minute se roagă, iar abia apoi pot să vorbesc cu ei, pentru indicaţiile tehnico-tactice. Mă obişnuiesc foarte greu cu căldura. Mă omoară. Mă gândesc cu groază şI că nu la mult timp după ce mă întorc în Emirate va începe Ramadanul, în perioada căruia, timp de 30 de zile, jucătorii nu mănâncă şI nu beau apă până când apune soarele.
Ai reuşit să-i salvezi, ce urmează acum? @