Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LPS Suceava s-a calificat la turneul final

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 7 iunie 2013 ·

Cele mai mici dintre handbalistele Liceului cu Program Sportiv Suceava au reușit să treacă cu brio de turneul semifinal și să intre în ultima fază a Campionatului Național de Minihandbal feminin, la turneul final, acolo unde se va da lupta pentru cele trei medalii naționale puse în joc. Sportivele pregătite de antrenorii Gheorghe Gheorghiu și Ilie Pâțu au început mai greu meciurile din grupa turneului semifinal de la Galați și au pierdut prima dispută cu scorul de 7 – 13, în fața celor de la Danubius 2010 Galați. În următoarele două meciuri, sucevencele au reușit să se impună cu 13 – 8 și 13 – 6 în detrimentul echipelor din Medgidia și Onești. În semifinale, LPS Suceava a întâlnit echipa de pe primul loc din cealaltă grupă, CSȘ Galați, pe care a învins-o cu 12 – 10. În finala pentru primele două locuri, echipa din Suceava a întâlnit din nou formația Danubius 2010 Galați, pe care a fost la un pas s-o învingă, scor final 12 – 10 pentru gălățence.

„Am pierdut primul meci, dar fetele s-au mobilizat foarte bine în continuare. În finală, când mai era un minut am scăpat pe contraatac și arbitri au dat picior la scorul de 11 – 10 pentru Galați. Sunt bucuros că ne-am calificat la turneul final cu o echipă formată doar din jucătoarele noastre, față de ceilalți, ce au adus 3-4 jucătoare de la alte cluburi. Având în vedere acest lucru, în ultimul act ne-am propus să terminăm în primele opt din cele 16 echipe”, a declarat antrenorul Ilie Pâțu.

Cele 16 echipe calificate la turneul final vor lupta pentru o medalie în perioada 27 – 29 iunie la Onești.

Cele mai mici dintre handbalistele Liceului cu Program Sportiv Suceava au reușit să treacă cu brio de turneul semifinal și să intre în ultima fază a Campionatului Național de Minihandbal feminin, la turneul final, acolo unde se va da lupta pentru cele trei medalii naționale puse în joc. Sportivele pregătite de antre

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Nicușor Dan după derapajul lui George Simion: „Condamn cu fermitate acest mesaj lipsit de umanitate”

HotNews acum 3 ore
Nicușor Dan a calificat drept „intolerabil” și „inacceptabil” modul în care s-a exprimat contracandidatul său George Simion într-un dialog avut astăzi la Bruxelles. „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!”, i-a spus președintele

FOTO-VIDEO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac, pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulanț

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu s-a întâlnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu

G4Media acum 2 ore
Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, aflat în vizită în Statul Israel, a avut o întrevedere oficială cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale dintre România și Israel, potrivit unui comuni

Kelemen Hunor: La PSD e degringoladă, şi la PNL se simte. Trebuie să fii artist să creşti salariile, pensiile, să arunci deficitul la 9,3% şi să pierzi alegerile. Nu s-a întâmplat nimănui în Europa. Doar lui Ciucă şi Ciolacu

News.ro acum 47 minute
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, joi, că la PSD este degringoladă, şi la PNL se simte, el arătând că tebuie să fii artist să creşti salariile, pensiile, să arunci deficitul la 9,3%, să semnezi contracte de 3 ori cât ai în buget şi să pierzi al

Marco Rubio le cere europenilor să nu „marginalizeze” companiile americane în procesul de reînarmare

Adevarul acum 51 minute
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, le-a cerut joi aliaţilor europeni să nu „marginalizeze” companiile americane în contractele pentru achiziţii de armament, după ce Uniunea Europeană a promis un plan ambiţios de reînarmare.

David Popovici: Fiecare dintre noi are treabă cu politica

BusinessMagazin acum 50 minute
Înotătorul David Popovici, multiplu campion mondial şi european, a transmis un puternic mesaj de mobilizare la vot înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale.

George Simion s-a întâlnit la Roma cu Giorgia Meloni, Matteo Salvini și diaspora românească

Gandul acum 3 ore
George Simion s-a aflat miercuri într-o vizită la Roma, ca parte a unui tur de forță prin Europa. Candidatul AUR la alegerile prezidențiale s-a întâlnit în capitala Italiei cu Giorgia Meloni, premierul țării, Matteo Salvini, vicepremierul Italiei, d

Proprietara unui câine s-a ales cu dosar penal după ce animalul ei a atacat-o pe vecină. Femeia a ajuns la spital

Adevarul acum o ora
Poliţiştii oraşului Ciacova au deschis dosar penal pe numele unei femei din localitatea Macedonia, al cărei câine a atacat-o pe o vecină iar aceasta a ajuns la spital.

Zelenski trimite o delegaţie ucraineană cu mandat limitat pentru negocierile cu oficialii ruşi la Istanbul / Discuţiile ar putea fi amânate pentru vineri

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis joi în cele din urmă să trimită la Istanbul o delegaţie pentru negocieri cu Rusia, deşi Ucraina este nemulţumită de rangul delegaţiei trimise acolo de preşedintele rus Vladimir Putin, relatează agenţ

Vremea

București
acum

20°
joi

8°/24°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
dum.

7°/21°
Iasi
acum

19°
joi

10°/21°
vin.

7°/12°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Constanta
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/15°
Timisoara
acum

14°
joi

6°/23°
vin.

2°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/19°