De cînd lui Mancini i-a fost prelungit contractul şi i s-a mărit salariul, Manchester City pare că s-a întors în timp la epoca lui Marc Hughes

Sîntem fix la jumătatea competiţiilor europene, deci puţină analiză nu strică. În principiu Europa League e o competiţie din ce în ce mai second-hand, din ce în ce mai tare adresată celor care nu-şi permit să viseze prea mult la Liga Campionilor. Dacă pînă şi Molde îşi permite să joace la Bucureşti cu rezervele ca să-şi păstreze titularii pentru un meci de campionat, e adevărat că decisiv, dacă Rubin Kazan face economie de energie cu Neftci Baku pentru că urma un joc de campionat mai important, cu liderul Anji, e clar că UEFA n-a reuşit să găsească o soluţie astfel ca soarele să pătrundă peste umbra pe care o lasă în fotbalul european zgîrie-norul numit Liga Campionilor. E şi o chestiune de strategie, proastă la unii, vezi cazul italienilor care au tratat cu indiferenţă competiţia şi au plătit cu pierderea unui loc în Champions League. Pînă la urmă, dacă aşa vor unii, să fie sănătoşi, iar dacă asta ajută cluburile de la noi cu atît mai bine!

În Liga Campionilor lucrurile stau cel mai rău pentru Manchester City. Are un singur punct, iar imaginea lăsată a fost patetică. Şi cu Real, meci pe care paradoxal era să-l termine cu rezultat pozitiv, şi cu Dortmund, cu care n-a meritat punctul obţinut, şi cu Ajax. Patetică pentru că vorbim despre campioana Angliei, nu a Norvegiei, cu un lot colosal şi cu posibilităţi practic nelimitate din punct de vedere financiar.

Astă-vară, după ce a cîştigat campionatul, lui Roberto Mancini i-a fost prelungit contractul pînă în 2017 şi i s-a mărit salariul. Ce înseamnă asta? Că se va alege cu o despăgubire astronomică dacă va fi demis, în primul rînd. Al doilea rînd nu există. Şefii lui City spuneau atunci că acest nou acord îi permite lui Mancini să gestioneze cu mai multă linişt