Explorarea memoriei pe segmentul amintirilor stocate a fost şi este o ispită pentru cercetători, mai ales pentru cei din domeniul psihiatriei. Cercetătoarea americancă de renume în domeniul psihologiei, Elizabeth Loftus, afirma în lucrarea “Viciile şi virtujiile memoriei” că “memoria este în realitate soclul personalităţii fiecărui om”. Fără memorie, spune Elizabeth Loftus, omul nu are sentimentul continuităţii vieţii. Memoria este foarte importantă în desfăşurarea vieţii fiecărui individ deoarece, cu ajutorul ei, realizează cine este în realitate, se luptă să-şi găsească un loc în societate şi să-l controleze. în plus, cu ajutorul memoriei, fiecare individ reuşeşte să-şi creeze o stare de suflet ce-i poate fi favorabilă supravieţuirii sale în cadrul lumii pe care o cunoaşte sau îi poate fi nefavorabilă, împingându-l la sinucidere, chiar dacă acest ultim act de voinţă îmbracă forma etcă a demnităţii sau cea patriotică de tip kamikaze. După treizeci de ani de cercetare, Elizabeth Loftus a demonstrat nu că memoria este imperfectă, lucru ştiut clar încă de pe vremea lui Giordano Bruno, ci că este maleabilă. Elizabeth Loftus a constatat că maleabilitatea memoriei poate ajuta foarte bine în vindecarea cazurilor de stres post-traumatic.

Totul a pornit de la celebrul text “îmi amintesc” al scriitorului francez Georges Perec, influenţat de Queneau şi Kafka, printre altele autorul romanului lipogramatical (cuvintele sunt scrise fără vocala “e”) “Dispariţia”. în acest text, Perec spune: “îmi amintesc că unchiul meu avea un 11CV imatriculat 7070RL2. îmi amintesc că-mi plăcea «Balul sirenelor» cu Esther Williams şi Red Skelton, dar am fost îngrozitor de dezamăgit când l-am văzut. îmi amintesc că eram abonat la Clubul cărţii, prima carte pe care-am cumpărat-o fiind Bourlinguer de Blaise Cendrars”. Şi tot continuă în acest ritm. în acest “îmi amintesc”, devenit celebru şi im