Diferenţa dintre salariile compensatorii la Poşta Română şi cele ale foştilor şefi ai autorităţilor de reglementare în asigurări şi valori mobiliare este "o ruşine", "o situaţie ridicolă, de neacceptat", a afirmat ministrul Dan Nica, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV.
"M-am gândit să vă dau un răspuns politic, dar vă spun direct: este o ruşine. Este o lege strâmbă care a permis existenţa contractelor colective de muncă în care se negocieză inclusiv salariile pentru bugetari. Nu este posibil să negociezi un contract colectiv de muncă cu salarii la nivel de bugetari pentru că negociezi pe baza la ceva care nu este al tău. Nici cel care este conducătorul instituţiei, şi nici cei care cer, nu deţin acei bani. Deci, nu-i companie privată", a spus Nica, întrebat cum comentează diferenţa dintre salariile compensatorii de la Poşta Română pentru viitorii disponibilizaţi şi cele pe care le vor primi foştii şefi ai CSA şi CNVM, care trec de 100.000 de euro.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi-a început activitatea în data de 29 aprilie, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor fostei Comisii Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Cele trei foste comisii de supraveghere erau conduse de 19 comisari. Potrivit declaraţiilor făcute de premierul Ponta, fostul preşedintele Daniel Tudor al CSA câştiga 188.000 lei pe lună (40.000 euro), Carmen Negoiţă, fostul preşedinte al CNVM - 80.000 lei pe lună (18.000 euro), iar Marian Sârbu, fostul şef al CSSPP , 14.000 euro.
În prezent, Tudor ocupă funcţia de vicepreşedinte pe asigurări la ASF, iar Sârbu este membru neexecutiv la ASF.
Luând în calcul aceste cifre, rezultă că fostul preşedinte al CNVM Carmen Negoiţă ar putea primi salarii com