De ce vine Charles în România?! Unii spun că vine pentru puţinii saşi rămaşi în meleag; alţii, că i-ar promova pe maghiari; mai sunt unii care bagă mâna-n foc că Dracula e motivul; câţiva, mai prăpăstioşi, cred că prinţul încearcă să colonizeze, de unul singur, Transilvania, cumpărând casă după casă.
Personal, m-am gândit ce stare mă încearcă pe mine, muritor oarecare, în Ardeal, an de an. De ce sunt obsedat de ideea că aş putea trăi, în Sighişoara, ca într-un basm necontenit?! Ori că aş putea fugi înapoi, în alte lumi, din Piaţa Mare a Sibiului, sau că m-aş rătăci, fără să disper, pe toate străzile înguste ale Braşovului, din zi în noapte. De ce mă domolesc dealurile, de ce mă ameţesc văile, de ce clopotele sună altfel la Alba Iulia?
Eu zic că prinţul vine aici ca să-şi trăiască viaţa lui de om; să se primenească, să-şi pună sufletul de duminică – pentru că de-aia vine el în weekend -, să-şi mai oxigeneze sângele prea albastru, care-l brăzdează ca un tatuaj. Eu zic că atunci când scapă de ochii curioşilor, se aşează la o masă mică, sparge o ceapă cu pumnul, îi dă cu sare, caută cu mâna prin zer, după o bucată mai împlinită de brânză de oaie, şi dă pe gât o pălincă mărgelată şi cu amărală unsuroasă de sâmbure.
E vreunul în lume care ar da o viaţă ca asta, doar ca să fie Prinţ de Wales? Şi ce să faci la Buckingham?! Să dai tot timpul din cap? Să saluţi princiar tot felul de constipaţi? Să te comporţi cu ai tăi ca şi când ar fi ai altora? Să n-ai senzaţia că îţi aparţii? Să calci, an de an, la fel de spilcuit, peste aceleaşi întinderi de marmură, pe aceleaşi holuri, printre aceeaşi oameni, cu acelaşi pas calculat, ca o pendulă care îţi macină nervii în fiecare miez de noapte, stârnindu-ţi fantomele din suflet? Să te trezeşi, la urma-urmei, în fiecare dimineaţă îngrozit la gândul că au mai rămas doar şase luni până când hoardele de români şi de