Schimbarea reşedinţei lui Gigi Becali din Pipera la Penitenciarul Rahova înseamnă pentru fotbalul românesc ceea ce scurtul periplu al fostului premier Adrian Năstase la Jilava a însemnat pentru politică. A arătat că se poate. Că băieţii mari, cu averi nebuloase, obţinute din vânzări anterioare, mai trebuie să stea puţin şi după gratii, măcar ca reparaţie morală pentru societate, dacă nu drept pedeapsă echitabilă pentru toate potlogăriile pe care le-au făcut, din jilţurile puterii.
Gigi Becali este al doilea mare rechin, după Adrian Năstase, în cazul căruia justiţia română a arătat că funcţionează, chiar şi în domenii considerate intangibile şi mafiote din oficiu, în România: politica şi fotbalul.
Sigur, pentru unii ameţiţi de emanaţiile studiourilor de televiziune, pentru care principala întrebare este „dar de ce tocmai acum, domnilor procurori/judecători?”, asta nu înseamnă că există magistraţi care îşi fac treaba, ci doar că justiţia „băsistă” sau „magistraţii lui Ponta” le-au venit de hac unor bieţi îngeri, decăzându-i la stadiul de „deţinuţi politic”.
Becali a fost condamnat a doua oară, tot la 3 ani, ca şi în cazul sechestrării hoţilor care i-au furat limuzina, de data asta pentru valiza cu euro pentru fotbaliştii de la U Cluj şi Gloria Bistriţa. Gigi Becali s-a ales şi cu banii luaţi, şpaga de 1,7 milioane de euro urmând să fie confiscată de autorităţi. Victor Piţurcă, antrenorul echipei naţionale, a scăpat ca prin urechile acului: un an cu suspendare, pentru că a semnat cu bună ştiinţă un contract fictiv care era menit să acopere şpaga către fotbalişti.
Aproape din senin, în ultima lună, fotbalul românesc pare că a intrat într-o nouă epocă: cea a perspectivei unui loc la răcoare, cu vorbitor, cu vizite regulate şi cu pacheţele de acasă.
Puţin a lipsit, luna trecută, ca Jilava să nu devină un spa cu table, poker şi pariuri fo