De când lumea şi pământul se ştie că atunci când unui om i se întâmplă vreun lucru rău, obligatoriu tre­bu­ie să fie cineva de vină (bineînţeles, în afară de el).

Lu­crurile stau exact invers atunci când totul îi merge stru­nă. Victoriile sunt doar ale lui, nu recunoaşte ajutorul ni­mănui, nu împarte cu nimeni nimic. În cazul meu, dum­neavoastră, doamnă Sânziana Pop, sunteţi vinovată de toate lucrurile bune ce mi se întâmplă de vreo câţiva ani încoace, când întâmplarea a făcut să-mi cadă sub ochi un articol de-al dumneavoastră, în care pledaţi pentru conservarea caselor tradiţionale, cu precădere cele din zona Maramureşului. Mi-au rămas în minte câ­teva fraze, care m-au pus pe gânduri, iar mai târziu pe treabă, şi puteţi fi mândră că exerciţiul dumneavoastră de imaginaţie la mine chiar a dat roade. Ziceaţi: "Se poate trăi într-o casă ţărănească făcută din materiale tra­diţionale şi, în acelaşi timp, să te bucuri de un confort oc­cidental". Pentru mine a fost o scânteie atunci, dar provocarea a venit mai târziu şi aş putea spune că printr-o conjunctură existenţială dură. După Revoluţie, având şi o vârstă propice "planurilor măreţe", ne-a furat şi pe noi "valul schimbărilor". Ne-am lăsat cuprinşi de marea pri­vatizare şi ne-am aruncat cu ochii închişi în apă, fără să ştim înota. Credit la bancă, concurenţă acerbă, do­bânzi înrobitoare, vilă cât de mare... Toate acestea s-au terminat printr-un accident groaznic, din care eu am ieşit cea mai afectată. Am trecut printr-o operaţie grea, am stat două luni la terapie intensivă şi numai Dumnezeu m-a salvat. Se pare că avea un plan cu mine. Acest acci­dent mi-a schimbat radical VIAŢA! Mi-a dat şansa unui nou drum. Schimbarea aceasta mi-a prevestit-o un vis. Citesc şi urmăresc documentare cu muribunzi pe mesele de operaţie, cu revelaţiile ce le au, şi tot aud pomenindu-se de un tunel la capătul căruia îi aştepta o l