Vara se dau examenele, iar Steaua intră în poate cea mai grea perioadă de la venirea lui Reghecampf. Au existat acumulări, truda s-a transformat într-un titlu cîştigat la pas, creionările au devenit clare, însă parcursul din Europa League pare să fi ţinut de o euforie a ascensiunii. Poate de-aceea s-a şi frînt la marea provocare. Or, drumul spre Ligă se confundă tocmai cu etapa stratificării: pieselor slabe li se pregătesc soluţii, se caută armură organismului victorios.

Pînă la grupe, mă încumet să cred că cel mai avantajos parcurs ar fi unul pe o linie de tipul Gyor-Maribor-Austria Viena. Nu strîmbaţi din nas! Cît contează în procesul de calibrare a Stelei deplasări prin Feroe şi “duble” la Tiraspol? Cît înţelegi din nivelul real după o victorie în Andorra sau cum ar trebui să ne speriem după vreo remiză cu Daugava?Dacă îşi respectă condiţia, campioana e obligată, tocmai de condiţiile unei evoluţii, să se testeze în timp ce avansează. Să joace aproape de Europa fotbalului coerent, în atmosferă şi ritm util. Să aibă, astfel, răgaz să schimbe dacă e ceva de schimbat.

Într-adevăr, nimic nu ne sperie acum din lista posibililor adversari. Găsim focul de la Zagreb, echipa solidă de la Plzen, nordicii năzuroşi de la Elfsborg. Dar cam atît. Surprize au existat de cînd fotbalul, dar nu cred în teoria “nu mai există echipe mici”. Să fim serioşi! Lusitanos sau Birkirkara rămîn ce-au fost mereu, pînă la ora vreunei investiţii colosale. Iar Steaua nici nu are un trecut presărat cu eliminări ruşinoase.

Înainte de a fi un examen al confirmării, drumul spre Ligă e unul al tranziţiei. Nu de la Gloria Bistriţa la Real Madrid, ci de la o echipă în sărbătoare la Steaua redutabilă. Antrenorul-revelaţie Reghecampf îl poate cîştiga în vara aceasta, prin haltele tururilor preliminare, pe antrenorul-proiect. Rusescu are de învăţat prin plasele porţilor de la Tbilisi ori