O companie din Cluj a devenit, de trei ani, tiparniţa Băncii Naţionale a României (BNR). Nu este vorba de locul în care sunt imprimaţi banii, ci de cel în care sunt realizate produsele tipografice superpremium, de la cataloagele aniversare ale BNR la materialele prin intermediul cărora banca centrală românească realizează comunicarea oficială cu celelalte bănci, inclusiv cu Federal Reserve a Statelor Unite ale Americii sau cu Banca Centrală Europeană. Produsele tipografice realizate la Cluj-Napoca sunt din categoria celor superpremium, spune Eugen Albu, CEO al Qual Media Group. El spune că BNR reprezintă un client deosebit de exigent. ”Pot să spun că această relaţie dintre BNR şi noi a avut pentru echipa Qual Media Group şi un rol educativ. Ne-a impus disciplinarea modului de lucru, pentru că BNR este un client foarte eficient, un model si pentru alte institutii publice. Echipa condusă de guvernatorul Mugur Isărescu ne-a inspirat să considerăm performanţa nu doar o condiţie a colaborării, ci o misiune de nobleţe”, a spus Eugen Albu. El a adăugat faptul că lucrarea sa preferată este un catalog de mari dimensiuni, ”Bancnotele României”, care are o calitate impecabilă şi care constituie o adevărată istorie ilustrată a emisiunilor monetare româneşti. ”Sunt zeci de titluri pe care le-am realizat deja pentru BNR. Biroul nostru din Bucureşti reprezintă interfaţa în această relaţie, iar la Cluj realizăm DTP-ul şi tiparul”, a mai spus Eugen Albu.
Relaţii şi cu alte bănci din România
Compania nu lucrează doar pentru banca centrală a României, ci şi pentru o serie de bănci comerciale. Astfel, printre cei care au apelat la serviciile de creaţie, strategie, PR sau evenimente ale acestei agenţii se numără Banca Transilvania, BCR, dar şi EximBank. De asemenea Qual Media Group are în portofoliul său o colaborare substanţială cu Ministerul Finanţelor Publ