Fondatorul Grupului folcloric "Iza" din Hoteni

Ultimii cântăreţi autentici ai Maramureşului

După dispariţia unuia dintre Fraţii Petreuş, după plecarea la ceruri a marelui lăutar Io­nu lu' Grigore, zis Paganini, şi după co­mer­cializarea excesivă a câtorva perechi de ceteraşi, me­reu aceleaşi, în care "se trage" din toate po­ziţiile la nefericitele televiziuni comerciale, Gru­pul "Iza" din Hoteni a rămas printre ulti­mele formaţii folclorice autentice din Mara­mureş. Aşa cum, pe alocuri, câte o poartă sculp­tată şi, tot mai rar, câte o casă de lemn, amintesc de vraja stinsă a acestui ţinut fără pereche, şi ceata lui Popicu ţine încă timpul în loc, încercând din răsputeri să se opună pier­derii definitive a tezaurului folcloric. Încă ti­neri, încă în vigoare, muzicanţii aceştia, desprinşi parcă dintr-un manual de tradiţii, spală ru­şinea "şogorilor" lor "dipă" Iza, "di­pă" Mara şi "dipă" Vişeu, care şi-au arun­cat ruşinos clo­purile în tină, în ritmul de manele al "dănţăuşilor" de la nunţile "stranierilor" cu case stropite cu scânteietori. Ca printr-un mi­racol, Grupul "Iza" îmi apare ca o instanţă de judecată, prin care o cultură rurală ancestrală îşi anunţă încă supravieţuirea, într-un univers secătuit - anume universul muzical al satului actual, prefăcut din temelii. Ascultându-i, şi Popicu, şi soţia lui, Anuţa, şi sora acesteia, Voi­chiţa, şi Ioachim, ceteraşul vrăjitor, şi Grigore, dobaşul pătimaş, îţi dai seama că ar dori, parcă, să întoarcă roata lumii. Ei refuză sintetizatoarele electronice, prostul gust al amplificării şi denaturării sunetului, ţopăielile dizarmonice ale maneliştilor, care au luat locul muzicii şi jocului tradiţional. În urmă cu câţiva ani, din curtea lor a pornit, la sem­nalul dat de "Formula AS", renaşterea jocului maramureşean. Nu ştim ce impact peste timp a avut această experienţă, dar este cert că Gru­pul lui Popicu