Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) a ratificat modificările de regulament care înăspresc sancţiunile împotriva rasismului şi meciurilor trucate, informează forul european pe site-ul său oficial.
UEFA va aplica principiul ”toleranţă zero” în aceste cazuri, comisiile sale primind puteri sporite pentru a lupta împotriva trucării meciurilor şi a corupţiei, transmite Agerpres. În privinţa rasismului, forul de la Nyon a informat federaţiile naţionale asupra sancţiunilor mai mari care vor fi aplicate în aceste cazuri, care vor fi analizate cu maximă seriozitate.
În regulamentul disciplinar al UEFA a fost introdus un nou articol 14, care prevede sancţiuni mai aspra şi penalizări aplicate cluburilor, oficialilor şi jucătorilor în cazurile de rasism. Jucătorii şi oficialii riscă cel puţin 10 meciuri de suspendare. În cazul în care suporterii se fac vinovaţi de atitudine rasistă, acest lucru se pedepseşte cu închiderea parţială a stadionului, iar în caz de recidivă sancţiunea va fi de un meci cu porţile închise şi amendă de 50.000 de euro.
Prioritatea numărul unu a UEFA a fost desemnată combaterea meciurilor trucate, astfel că un nou articol a fost introdus în regulament, care prevede că forul european nu renunţă la acţiunea sa chiar dacă cineva nu se afla sub jurisdicţia sa în momentul comiterii faptei de corupţie. Meciurile trucate, mita şi/sau corupţia nu au statut de prescripţie. În cazul în care o federaţie nu judecă sau o face în manieră improprie o faptă de corupţie, un meci trucat sau un caz de dopaj, UEFA poate acţiona în acest caz.
“Vom pedepsi asupra pe oricine va manipula rezultatul unui meci”, declara în ianuarie secretarul general al UEFA, Gianni Infantino. “Am colaborat cu poliţia pentru a fi siguri că aceste activităţi criminale vor fi eradicate din fotbal, înainte ca acest cancer să devină prea mare. Este o pr