Privatizarea CFR Marfă va continua doar cu Grup Feroviar Român şi asocierea Transferoviar Grup - Donau Finanz, în condiţiile în care plicul depus de americanii de la OmniTRAX nu conţinea oferta preliminară şi neangajantă, scrie Mediafax.
"Ministerul Transporturilor vă informează că, în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă s-a încheiat procedura de verificare a documentelor depuse de către cei trei investitori înscrişi pe «Lista scurtă», în etapa de negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante. Potenţialii cumpărători aveau obligaţia depunerii plicurilor conţinând ofertele preliminare şi neangajante, precum şi comentariile asupra cadrului contractual, până miercuri, 5 iunie 2013, ora 16.00, acesta fiind termen de decădere. În urma analizării documentelor de mai sus, s-a constatat că Grup Feroviar Român şi asocierea Transferoviar Grup - Donau Finanz au depus ofertele preliminare şi neangajante şi comentariile asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, conform anunţului şi dosarului de prezentare, iar plicul depus de către OmniTRAX nu conţinea oferta preliminară şi neangajantă şi nici comentariile asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni", se arată într-un comunicat al ministerului.
Comisia de Privatizare din Ministerul Transporturilor va organiza sesiuni de clarificări cu cei doi ofertanţi care au depus documentaţia completă.
Pentru a participa la ultima etapă, respectiv licitaţia cu ofertă în plic, documentele de participare trebuie depuse până cel târziu în data de 19 iunie 2013, ora 12:00, acest termen fiind unul de decădere.
În ziua următoare, la ora 11:00, la sediul Ministerului Transporturilor, Comisia de Privatizare va proceda la deschiderea plicurilor cu documentele de participare la licitaţie, a ofertelor de cumpărare de acţiuni depuse şi va stabili ofertantul adjudecatar.
Privatizarea