Şeful de la Kremlin, Vladimir Putin, şi soţia sa, Ludmila, au anunţat în seara de joi, 6 iunie, că urmează să divorţeze.
“A fost o decizie comună, uniunea noastră s-a încheiat”, a declarat Liudmila Putina într-un interviu acordat postului public Rossia-24. “Vladimir Vladimirovici este acaparat în totalitate de activitatea sa profesională, fiicele noastre au crescut, au vieţile lor. Fiecare dintre noi avem vieţile noastre, iar mie nu îmi place viaţa publică. Întreaga mea activitate este legată de viaţa publică. Mie nu îmi place acest lucru”, a explicat Ludmila. Doamna Putin a fost văzută rar în public în ultimele luni, lăsând loc speculaţiilor privind căsnicia cu preşedintele ţării. “Este o decizie comună”, a ţinut să menţioneze şi Vladimir Putin, conform mediafax. Vladimir Putin, în vârstă de 61 de ani, şi soţia sa, Ludmila, în vârstă de 55 de ani, sunt căsătoriţi de aproape 30 de ani.
Mass media vorbeşte de ceva ani de relaţia lui Putin cu Alina Kabaeva, o fostă gimnastă olimpică, acum membru al Parlamentului pentru un partid politic al lui Putin. Mai mult, Putin ar avea un fiu de trei ani şi o fetiţă de şase luni cu Alina. Zvonurile despre despărţirea lui Vladimir Putin de Ludmila şi relaţia cu Alina Kabaeva, care este cu 31 de ani mai mică decât Putin, au început în aprilie 2008, când un ziar rusesc, Moskovsky Korrespondent, a citat o sursă apropiată “cuplului” care spunea că Putin a divorţat de soţia sa şi are o relaţie cu fosta gimanstă. Atunci, zvonurile au fost negate imediat iar ziarul, deţinut de miliardarul Alexander Lebedev, a fost închis la scurt timp.
Şeful de la Kremlin, Vladimir Putin, şi soţia sa, Ludmila, au anunţat în seara de joi, 6 iunie, că urmează să divorţeze.
“A fost o decizie comună, uniunea noastră s-a încheiat”, a declarat Liudmila Putina într-un interviu acordat postului public Rossia-24.