Zece ani. Cam atât înseamnă 400 de numere pentru săptămânalul altPHel, care-și ia, an de an, o pauză de vară, de o lună, și una de iarnă, cam de trei săptămâni. Cred că am mai spus-o, dar îmi pot permite să repet asta la fiecare sută de numere, publicația asta a pornit dintr-o nebunie. În 2003, cu sportul prahovean la pământ, publicația Fair Play de Prahova nu putea atrage suficientă reclamă pentru a acoperi costurile salariilor și ale tiparului. Deci, ori închideam ori găseam altă soluție de supraviețuire. Era deja evident că internetul va exploda, iar zilele ziarelor pe suport de hârtie sunt numărate. Aveam, deci, la acel moment, siguranța că o publicație generalistă e moarte sigură, iar ceea ce s-a întâmplat în următorii zece ani pe piața media mi-a confirmat asta. Ideea unui Cațavencu local ne cocea în minte, mie și lui Radu Baicu, omul alături de care am făcut totul, până anul trecut, când el a renunțat la scris, pentru fotbal (pentru cine nu știe, www.scoutingromania.com).

Aveam deja mari probleme cu Liviu Luca, omul care coordona practic cam tot ce se întâmpla prin Prahova. Avea totul la mână, de la poliție la parlamentari. Și, pentru că nimeni nu vroia să se pună rău cu Luca, eram evitați de toată lumea. Tot pentru cei care nu știu, perioada 2000-2004 a fost una neagră pentru presa locală, practic, cumpărată în bloc de partid. Mi-aduc aminte că pe un perete din sediul PSD erau imprimate toate siglele din presă. 90% erau controlate de partid, direct sau prin interpuși. PSD avea pretenția să conducă totul, iar dacă nu te putea cumpăra, atunci te strangula financiar. Oameni de la Garda Financiară erau trimiși în control la noi doar pentru a lua datele firmelor cu care aveam contracte de publicitate. Patronii erau sunați apoi și sfătuiți că ar fi bine să nu ne mai finanțeze. Ajunseserăm să facem ziarul acasă, pentru a nu mai avea de-a face cu instituții