Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa contra sultanului. Protestele din România şi Turcia: două asemănări şi câteva diferenţe

Publicat in Gandul, vineri 7 iunie 2013 ·

Te uiţi la poze şi nu îţi vine să crezi. Vezi fata în roşu, vezi fata şi tunul de apă, imagini emblematice deja, care nu au scăpat de pe niciun wall de Facebook. A început de la nişte hipioţi care voiau să salveze câţiva arbori seculari ce urmau să fie înlocuiţi cu încă un mall şi s-a ajuns la cel puţin doi morţi, 1.700 de răniţi şi mii de oameni arestaţi.

Un protest iniţial cu miză ecologistă a devenit peste noapte cea mai mare mişcare de contestare a puterii unui titan politic, care a adunat cea mai solidă coaliţie de guvernământ din ultimele trei decenii. Nu sună foarte străin, nu? Şi totuşi, România nu e Turcia, iar cei care încearcă acum să găsească asemănări, pentru a-i motiva pe români să iasă în stradă împotriva "sultanului" (fie duetul Antonescu-Ponta, fie Traian Băsescu – cum îi convine fiecăruia) dau dovadă de o limitare şi un oportunism periculoase. Când au ieşit bulgarii în stradă, de exemplu, din cauza situaţiei economice, a corupţiei şi a contractelor păguboase ale statului, de ce nu au existat aceste trimiteri către România?

Din ceea ce se întâmplă acum în Turcia, pot fi identificate două asemănări cu peisajul românesc. Prima este foarte simplă şi umană. Oamenii s-au adunat în jurul celor care voiau să salveze copacii din calea şantierului pentru că s-au săturat de emblematicul dispreţ al unui conducător care a luat cu două mâini puterea din stat şi s-a întors arogant cu spatele la ei, neştiuitorii, oamenii mici.

A doua asemănare este lipsa antrenamentului protestatar. Ceea ce vedem acum în Istanbul, la Ankara şi în multe alte părţi ale Turciei este o excepţie de la regula turcului care nu comentează de jos în sus. Românul, chiar dacă ştie şi are de ce să comenteze, înjură în barbă, dar nu poate înjura solidar. Înjură şi înghite în sec de fiecare dată când este furat, batjocorit sau minţit de stat.

Dincolo de aceste asemă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 6 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°