Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ti-ai făcut planuri pentru weekend? Atunci e cazul să citesti asta! Vezi cum va fi vremea in următoarele trei zile

Publicat in Cancan, vineri 7 iunie 2013 ·

Vremea urâtă este departe de a pleca din România.

Codul galben de inundaţii va fi ridicat vineri seara, dar ploile vor continua şi în următoarele zile, în cantităţi însă mai mici, o nouă atenţionare putând fi emisă luni dimineaţa, pentru intervalul 10-12 iunie, când pot fi înregistrate cantităţi mai importante de precipitaţii, dar nu "înspăimântătoare", transmite Mediafax.

"E posibil ca în orice zi şi în orice localitate să fie soare de dimineaţa până la ora 15-16, iar atunci să fie o ploaie de 40 litri pe metru pătrat, după care să se oprească. Putem avea inundaţii locale, pe râurile mici, din cauza acestor fenomene caracteristice acestei perioade şi care, pentru următoarele zece zile, pot apărea pe teritoriul României", a spus directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.

Potrivit estimărilor Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge, în perioada 14-15 iunie, o valoare maximă estimată la 10.500 de metri cubi pe secundă, sub valorile maxime de debite înregistrate în intervalul 11-13 aprilie 2013, respectiv de 11.900 de metri cubi pe secundă, când nu au fost înregistrate mari pagube.

Autorităţile au amintit că, în ultimele zile, două persoane au decedat din cauza fenomenelor meteo, respectiv o persoană luată de viitură în judeţul Vaslui şi o altă persoană lovită de fulger în judeţul Prahova.

Ploile au afectat 6 judeţe şi 11 localităţi, inundând şase locuinţe în judeţul Botoşani, patru drumuri judeţene (câte două în Vrancea şi Neamţ) şi opt drumuri comunale în cinci judeţe, precum şi o suprafaţă de 528 hectare teren agricol.

Mai mulţi prefecţi au absentat de la şedinţa comandamentului pentru situaţii de urgenţă, find plecaţi în delegaţie, inclusiv cei din Timiş (aflat în Norvegia), Tulcea, Vâlcea şi Bucureşti.

Meteorologii au emis o avertizare cod

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 40 minute
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 59 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Formula 1: George Russell va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas

News.ro acum 41 minute
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas, după calificările de sâmbătă dimineaţă. Russell, aflat la al patrulea pole position al carierei, va fi urmat de spaniolul Carlos Sainz, de la Fer

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum o ora
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum 48 minute
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum o ora
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Infotrafic: Carosabil acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din ţară / Județele în care a nins peste noapte

G4Media acum 2 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, sâmbătă, că la ora 7,00 erau semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cara

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°