Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Băsescu nu crede în declaraţiile sale privind vânzarea pământului, dar vorbeşte că dă bine

Publicat in Gandul, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu nu prea crede în declaraţiile pe care le face legat de dreptul străinilor de a cumpăra pământ în România, deoarece ştie că această prevedere inclusă în Tratatul de aderare la UE nu poate fi modificată, dar vorbeşte aşa "pentru că dă bine", a afirmat premierul Victor Ponta

El a precizat însă, la RTV, că nu îl deranjează simplele declaraţii ale preşedintelui şi că, după alegerile din decembrie, nu a existat vreo acţiune a acestuia care să interfereze cu activitatea Guvernului.

Ponta a arătat de altfel că săptămâna trecută s-a întâlnit cu Băsescu, pentru o discuţie privind numirea unor ambasadori.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, referitor la faptul că în curând, prin Tratatul de aderare la UE, străinii vor putea cumpăra pământ în România, că trebuie găsite soluţii de a-i credita pe agricultorii români în condiţii avantajoase, astffel încât ei să poată fi cei care cumpără pământul.

"Foarte curând, prin Tratatul de aderare la UE, străinii vor putea cumpăra pământ în România. Eu nu spun să nu cumpere, dar spun, pe de altă parte, că ar trebui să vindem tot atâta pământ cât ne-au vândut alţii nouă", a spus Băsescu, în discursul rostit cu ocazia participării la expoziţia "AgriPlanta - RomAgroTec 2013", organizată la Fundulea.

El a mai spus că "a fi în UE nu înseamnă a nu avea reguli naţionale".

Preşedintele Traian Băsescu nu prea crede în declaraţiile pe care le face legat de dreptul străinilor de a cumpăra pământ în România, deoarece ştie că această prevedere inclusă în Tratatul de aderare la UE nu poate fi modificată, dar vorbeşte aşa "pentru că dă bine", a afirmat premierul Victor Ponta

El a precizat însă, la RTV, că nu îl deranjează simplele declaraţii ale preşedintelui şi că, după alegerile din decembrie, nu a existat vreo acţiune a acestuia care să interfereze cu activitatea Guvernu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Rezultate BEC după centralizarea datelor de la 89% din secţiile de votare: Călin Georgescu – 23,14%, Marcel Ciolacu – 19,67%, Elena Lasconi – 17,87%

News.ro acum 19 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central au anunţat rezultatele parţiale din primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor din aproape 90% din secţiile de votare.

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum o ora
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu

Mediafax acum 36 minute
Am stat o dată de vorba cu dl. Georgescu, patru ore. Era o criză guvernamentală, sau una inventată cum îi plăcea domnului Băsescu. Şi toată lumea zicea că Georgescu îl va înlocui pe Boc. Că voia el să se bage în seamă, că alţii voiau să se bage în s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 8 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

REZULTATE REFERENDUM București. Peste 60% voturi „Da” la toate întrebările adresate, anunță AEP

HotNews acum o ora
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări adresate, potrivit rezultatelor provizorii, publicate în timp r

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum o ora
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 2 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie 2024. Săptămâna debutează cu multă agitație la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 44 minute
Berbec Relațiile parteneriale sunt provocatoare, dar nu este ceea ce pare. Ține-ți firea, detașează-te de acest segment și fii circumspect. Cineva din anturajul apropiat, un prieten sau o rudă, te poate ajuta să descifrezi, cât de cât, ițele foarte

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°