În dezbaterea actuală din Comisia Parlamentară pentru Revizuirea Constituţiei s-a impus din nou realitatea că legiferarea care introduce admiterea excepţiei de la regulă conduce la abuz. Excepţia devine abuz În dezbaterea actuală din Comisia Parlamentară pentru Revizuirea Constituţiei s-a impus din nou realitatea că legiferarea care introduce admiterea excepţiei de la regulă conduce la abuz. Logic nici nu putea fi altfel. O lege pleacă de la introducerea unui principiu ce reglementează o necesitate pentru funcţionarea normală a societăţii. Am constatat de multe ori că argumentele aduse în favoarea admiterii excepţiei sunt mai puternice şi prezentate cu mai multă energie decât cele în favoarea legii însăşi. Aveam şi am sentimentul că promovarea excepţiei e un fel de lobby făcut pentru un interes anume în timp ce promovarea legii, adică a interesului public, e mai puţin importantă. Fiindcă excepţia se reglementează, de regulă fără să fie precizată cât de intens ea poate să fie utilizată, se reglementează în fapt posibilitatea abuzului. Unul dintre cazurile cele mai cunoscute îl constituie ordonanţele de urgenţă. Când ele au fost reglementate în Constituţia elaborată în '90-'91 am fost informat că guvernul va dispune de această posibilitate de a legifera fără să consulte Parlamentul în prealabil şi fără niciun fel de limite în ce priveşte caracterul legii, ordinară sau organică. Asta era partea nemaipomenit de avantajoasă. Dar mi s-a mai precizat că ordonanţele acestea pot fi emise numai în mod excepţional, adică, ziceau cei ce elaborau Constituţia, cam una-două pe sesiune. S-a ajuns însă la peste o mie de ordonanţe pe sesiune parlamentară. Aşa se face că Parlamentul examinează în marea majoritate aceste ordonanţe iar nu proiecte de lege, adică aprobă, rareori nu, legiferări aflate deja în vigoare. Constituţia afirmă solemn că „Parlamentul este organul reprezentativ sup