Din nou în România, după lansarea de la Cluj a cărții sale, Zonă de trecere. Despre sfîrșitul postcomunismului (Editura TACT, traducere de Maria Magdalena Anghelescu), filozoful – „minor, căci estic“, spune el – și teoreticianul cultural Boris Buden a venit la București pentru o zi, în drum de la Kiev spre Berlin, pentru o lansare-dezbatere, alături de Andy Jelcic și Ciprian Șiulea, la Bookfest – evident, în cadrul programului „Trei țări, aceeași limbă“. N-am făcut, propriu-zis, un interviu cu întrebări, răspunsuri și atmosferă jurnalistică oficială – au fost, de fapt, trei ore de discuții prietenești, așa cum doar niște estici (Boris Buden vine din Croația) cu mulți amici în comun pot avea la cîteva ore de cînd s-au cunoscut, dinaintea unui humus și a unui ras-afour la cel mai ieftin restaurant libanez din oraș. Una dintre specialitățile lui Buden e traducerea – a scris și a conferențiat mult pe subiectul transferurilor lingvistice și culturale, ca un om care trăiește, în plus, de mulți ani, în două limbi, altele decît cea maternă: germana, acasă și pe stradă în Berlin, și engleza, la universitatea unde predă (Weimer) și în contactele internaționale. Deși Zonă de trecere... a fost scrisă și publicată în germană, Boris Buden spune că a avut o singură dată ocazia să vorbească despre carte în germană – și nu i-a fost ușor.
Pur și simplu, la atîția ani de cînd am scris-o, mi-era foarte greu să recuperez termenii în original – trebuia, practic, să retraduc din engleză, limba în care am vorbit despre carte la toate lansările ei. La Weimer predau în engleză – și chiar și clasicii filozofiei germane, începînd cu Hegel, îi citesc în engleză, pentru că asta e limba în care le vorbesc studenților. Am citit de curînd un articol în Frankfurter Allgemeine Zeitung – știți școala germană de traductologie, școala romantică – despre o nouă interpretare a limbilor naț
