Anchetatorii francezi încercau vineri să stabilească circumstanţele în care s-a produs moartea tânărului militant de extremă stânga, care a scos mii de persoane în stradă joi şi a obligat autorităţile să interzică o reuniune a extremei drepte.
Opt persoane din rândul extremei drepte se aflau în arest vineri dimineaţa.
Patru persoane, inclusiv presupusul autor al faptelor, un tânăr skinhead în vârstă de 20 de ani, au fost reţinute joi, la periferia Parisului. "Toată lumea îl cunoştea cu capul ras, cu jachete din piele, cu lanţuri şi tatuaje, însă doar aşa. El nu era cunoscut pentru fapte de delicvenţă", declara despre suspect, vineri, pentru AFP primarul unei comune din nordul Franţei, unde a crescut.
Ulterior, alte trei persoane s-au prezentat spontan la poliţie, urmate de o a opta, iar arestarea lor preventivă a fost anunţată vineri dimineaţa de către o sursă apropiată anchetei.
Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, mai mulţi dintre cei arestaţi sunt cunoscuţi ca apropiaţi ai grupului A Treia Cale şi aripii armate a acestuia, Tinerii Naţionalişti Revoluţionari (JNR), al căror lider, Serge Ayoub, a negat orice implicare în acest caz.
Conform unei surse apropiate anchetei, oficiali ai acestui grup vor fi audiaţi vineri după-amiaza.
Poliţia va ţine cont de interogarea suspecţilor, audierea martorilor, verificarea imaginilor luate de camerele de supraveghere şi autopsia victimei, care a fost efectuată vineri dimineaţa, pentru a stabili responsabilii de producerea altercaţiilor, miercuri, la ieşirea dintr-un târg privat de haine, între două grupuri de tineri, unii fiind de extremă dreapta, iar alţii de extremă stânga.
Poliţia trebuie să stabilească circumstanţele decesului lui Clement Meric, în vârstă de 18 ani, luând în calcul ipoteza privind decesul cauzat de lovituri sau de căderea peste un stâlp din metal. În plus, an