Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tehnologii care au revoluționat medicina

Publicat in Capital, duminică 9 iunie 2013 ·

În ultimii ani, evoluţia tehnologică a contribuit la dotarea medicilor cu cele mai noi şi precise instrumente pentru a salva vieţi, dar şi la responsabilizarea pacienţilor în legătură cu propria lor stare de sănătate, prin diverse aplicații și dispozitive care monitorizează parametrii medicali esențiali.

Unul dintre cele mai suprinzătoare ajutoare pentru medici, venite din partea tehnologiei este un mic dispozitiv, care este implantat sub piele pentru a elibera medicamentele în corp în doze precise, la ore precise. Este extrem de eficient în monitorizarea la distanţă a pacienţilor şi s-a dovedit că reduce internările și presiunea asupra furnizorilor de servicii medicale prin scăderea frecvenței vizitelor solicitate de cei care suferă de afecțiuni cronice.

Poate cele mai revoluţionare metode de control medical sunt brăţările care urmăresc câtă mişcare fac cei care le poartă, cum mănâncă, dorm sau cât alcool consumă şi îi atenţionează la excese. După mai multe date de lansare amânate a acestui produs, cei de la Jawbone, o companie americană evaluată la 1,5 miliarde de dolari, votată pe locul 18 în topul celor mai inovative companii din lume în 2012, s-au decis să lanseze o astfel de brăţară în 2011. Aceasta funcţionează împreună cu o aplicaţie care poate fi descărcată gratuit de pe Google Play. Cu ajutorul acestei aplicaţii. posesorii brăţării pot vizualiza datele stocate de brăţară, referitoare la obiceiurile sale de consum, mişcare sau odihnă şi vor primi sugestii de îmbunătăţire a stilului de viaţă, potrivit HealthCareGlobal.

Atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi, trecerea la dosarele medicale electronice a avut un mare impact. Medicii au putut lucra mai uşor cu volumul imens de informaţii dintr-un spital, iar pacienţii au primit cel mai bun trataemnt în orice loc, pentru că medicii au putut accesa întreg istoricul lor medical. SUA deţine

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 11 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 28 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 46 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 49 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 22 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 13 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°