Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ianis Zicu, prima reacţie după stenogramele legate de aranjarea unor meciuri

Publicat in Mediafax, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

Fotbalistul echipei Gangwon FC, Ianis Zicu, a declarat, sâmbătă, că îl cunoaşte pe Sorin Udrea, liderul unei grupări specializate în infracţiuni prin violenţă, bănuit şi de aranjarea unor meciuri, dar nu are nicio implicare în faptele de care este acuzat acesta.

"Îl cunosc pe Sorin Udrea şi am purtat cu acesta diverse convorbiri telefonice, dar niciodată în sensul celor arătate în articolele de presă, neexistând niciun fel de implicare a mea în faptele de care este acuzat acesta. Discuţia telefonică, aşa cum a fost prezentată, este trunchiată, expresiile sunt scoase din context în mod intenţionat, tocmai pentru că numele meu să apară într-un cadru cu puternice implicaţii penale", a precizat Zicu, citat de prosport.ro.

Jucătorul consideră că singurul scop pentru care a fost prezentat numele său în acest caz este acela de a oferi dosarului o mediatizare excesivă, în mod nejustificat. "Ţinând cont de faptul că de-a lungul carierei mele am fost cunoscut ca un sportiv exemplar, ce a dat permanent dovadă de corectitutine şi sportivitate, arăt ca o «publicitate» negativă de aşa natură mă afectează grav pe plan profesional. Având în vedere că niciodată organele de anchetă nu m-au cercetat şi nu m-au audiat cu privire la aceste fapte, acuzaţiile prezentate în presă în mod neadevărat, îmi aduc atingere gravă dreptului la imagine, consecinţele de ordin financiar fiind imediate", a adăugat el.

Fotbaliştii Ianis Zicu (acum în Coreea de Sud, la echipa Gangwon) şi Dan Alexa (acum în Cipru, la Anorthosis Famagusta) au fost înregistraţi în timpul unor convorbiri telefonice avute cu liderul grupării specializate în infracţiuni cu violenţă, Sorin Udrea, bănuit şi de aranjarea unor meciuri. De asemenea, în cadrul convorbirilor telefonice care apar în referatul întocmit de către procurorii DIICOT Timişoara pentru propunerea de arestare preventivă a liderului unei g

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

77,1% din populaţia României era conectată în anul 2023 la sistemul de alimentare cu apă

Mediafax acum 56 minute
Conform INS; creşterea a fost determinată de racordarea populaţiei la reţelele de alimentare cu apă nou construite. La nivelul regiunilor de dezvoltare, în anul 2023, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemul public de alimentare cu a

Ciolacu, la Comandamentul pentru gestionarea efectelor inundaţiilor: S-a acţionat profesionist, ca la carte / Mă bucur că am luat măsuri preventive pentru a exclude pierderile de vieţi omeneşti / Rămânem în continuare în alertă

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni dimineaţă, la Comandamentul pentru gestionarea efectelor inundaţiilor, că pentru gestionarea avertizărilor de inundaţii în mai multe zone din ţară autorităţile au acţionat profesionist, ”ca la carte” şi a adă

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 4 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

Strat de zăpadă depus pe Transalpina. Drumarii intervin cu un utilaj şi material antiderapant

Mediafax acum o ora
Potrivit DRDP Craiova, pe DN 67C, între Rânca şi Obârşia Lotrului (Transalpina), din cauza temperaturilor scăzute, a nins. Pe şosea s-a depus un strat de aproximativ 1 cm de zăpadă şi izolat pot exista porţiuni cu gheaţă. Se intervine cu un utilaj d

INS: În primele opt luni au fost eliberate 23.772 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum 46 minute
În perioada ianuarie – 31 august 2024 s-au eliberat 23.772 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2% faţă de perioada similară din anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În perioada 1.I – 3

Video Iarnă în România. Ninge în Munții Parâng, în Poiana Brașov și pe Transfăgărășan. S-a depus un strat consistent de zăpadă

Adevarul acum o ora
Ninge în Munții Parâng, Poiana Brașov și pe Transfăgărășan. S-a depus un strat consistent de zăpadă, anunță CNAIR. Potrivit meteorologilor, sunt minus 10 grade la Vârful Omu și minus 7 grade în Ceahlău.

Cod galben de ploi și vijelii în zona Dobrogei!

Ziua Constanta acum 32 minute
Admministrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 30 septembrie 2024, un nou Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează zona Dobrogei, Moldovei și estul Munteniei. Interval de valabilitate: 30 septembrie, o

„Sfârşitul unei ere”: Marea Britanie îşi închide ultima centrală pe cărbune

News.ro acum o ora
Ultima centrală pe cărbune din Marea Britanie se va închide oficial luni, marcând prima dată când o ţară din G7 nu mai utilizează cărbunele pentru a produce electricitate, relatează AFP. Închiderea centralei inaugurată în 1967 reprezintă un pas simb

Video „Rămânem în alertă și în următoarele ore”. Ciolacu, la Comandamentul convocat la MAI pentru gestionarea efectelor inundațiilor

Adevarul acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a participat luni, de la ora 7.00, la Comandamentul convocat la MAI pentru gestionarea efectelor inundațiilor. „Rămânem în alertă și în următoarele ore”, a transmis șeful Guvernului.

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 950. Rusia a lansat mai multe atacuri cu drone asupra Kievului / Invadatorii ar fi pierdut 1.250 de soldaţi doar în ultima zi

Mediafax acum o ora
UPDATE Kiev: 1.250 de soldaţi ruşi ucişi în ultima zi Rusia a pierdut 653.060 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului la 24 februarie 2022, a informat Statul Major al Forţelor Armate ucrainene. Această cifră include cele 1.250 de victime su

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

10°
lun.

9°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°