Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două zile de competiţii auto extreme în parcarea Shopping City Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, parcarea Shopping City Suceava va răsuna de scrâşnetul pneurilor pe asfalt şi de urletul zgomotoaselor motoare ale maşinilor tunate, în cadrul competiţiei Toyota Suceava Drift Grand Prix, din care vor face parte unii dintre cei mai buni piloţi din România.

„Este un eveniment cu tradiţie pentru noi, dar şi pentru Suceava. Publicul sucevean deja s-a obişnuit cu prezenţa acestui sport spectaculos în parcarea noastră, unde aşteptăm spectatorii să vină în număr cât mai mare”, a declarat Anca Ciutac, reprezentantul Shopping City Suceava.

Piloţii care vor evolua în competiţia de la Suceava sunt șoferi experimentaţi, membri ai Federaţiei Române de Drift, participanţi la Campionatul Naţional de Drift, dar şi la etape din Campionatul European.

Răzvan Frăţianu, pilotul sucevean care ne reprezintă cu succes în competiţiile de drift naţionale şi internaţionale, va concura cu BMW E36 M3 turbo de 500 CP complet modificat pentru drift, respectând normele europene din divizia profesionistă. Acesta deţine în palmares titlurile de Campion Naţional 2011, Vicecampion Naţional în 2012, dar şi locul 3 pe echipe la Campionatul European de Drift 2012, alături de Călin Ciortan.

„Suntem pentru a patra oară la Shopping City Suceava. Dacă până acum v-am obişnuit cu etape de campionat naţional, de data aceasta organizăm un Grand Prix, la fel de spectaculos. Pe lângă principalii piloţi din campionatul naţional, ca puncte de atracţie vom avea şi noile modele Toyota expuse în parcare. În premieră naţională, vom avea demonstraţii cu două unităţi Toyota GT86”, a spus Răzvan Frăţianu.

Cei care vor lua startul în competiţie sunt piloţi consacraţi din Bucureşti, Braşov, Cluj, Suceava, Piatra Neamţ şi Botoşani.

„Sunt foarte bucuros că anul acesta se organizează o nouă etapă de drift în Suceava”, a adăugat şi Mihai Maxim, unul dintr

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°