Săptămâna aceasta, ieşenii care s-au plimbat prin centrul oraşului au rămas cu impresia că au călătorit în trecut, în Evul Mediu. Începând de miercuri şi până duminică se desfăşoară prima ediţie a festivalului „Iaşul Medieval“.
În fiecare zi din această perioadă, programul festivalului a fost ticsit cu evenimente, de la prima oră şi până seara târziu. Accentul a fost pus pe tradiţie, cultură, dar şi distracţie.
Sâmbătă, în ciuda vremii instabile, manifestările s-au desfăşurat conform planificării (cu mici întârzieri, pe ici şi colo). Cei mai mulţi ieşeni au rămas impresionaţi de parada de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, cea cu figuranţi îmbrăcaţi în costume medievale. Pe parcursul defilării lor, aceştia au interacţionat cu publicul, devenind deliciul copiilor adunaţi pe bulevard.
Duminică este ultima zi a festivalului. Ca şi în ziua precedentă, va avea loc încă o paradă în aceeaşi zonă a oraşului, paradă la care vor lua parte toţi participanţii la festival, cu toboşari şi trâmbiţaşi. Închiderea oficială va avea loc la ora 20.00.

Duminic