Profesorul Ioan Pop de Popa povesteşte cum se murea de inimă în ţară înainte de 1970 şi despre invenţiile lui care au deschis un nou univers în România: operaţiile pe cord deschis.
Astăzi, la 85 de ani, profesorul doctor Ioan Pop de Popa îşi păstrează prestanţa care l-a făcut pe preşedintele companiei petroliere „Texaco“, în 1970, să remarce: „Nu arată deloc ca un comunist“, după ce a aflat că vine dintr-o ţară din blocul sovietic. Cu această prestanţă a reuşit profesorul, în plin comunism, să creeze o oază în România: a ştiinţei, a chirurgiei cardio-vasculare şi a cercetării medicale. Şi nu s-a oprit acolo. „Academia de Ştiinţe Medicale mi-a aprobat un proiect de aplicare a ADN-ului în practica clinică, aşa cum am făcut, de fapt, şi în 1965. Dar mai multe voi spune la momentul când vom avea nişte rezultate clinice“, anunţă profesorul.
„Weekend Adevărul“: Una dintre primele dumneavoastră experienţe medicale, când eraţi student, s-a soldat cu un mic accident. În ce mod v-a afectat dorinţa de a continua cariera medicală?
Prof. dr. Ioan Pop de Popa: Accidentul s-a întâmplat în 1947, perioada de stagiatură de la Spitalul Municipal din Oradea. Eu eram cel care făcea gărzi atunci când echipa de medici ieşea în oraş, fapt mult apreciat de aceştia. Dar la examenul de anatomie din anul II m-am înţepat într-o eschilă osoasă (n. r. – aşchie desprinsă dintr-un os fracturat) de la cadavru, am făcut panariţiu hiperseptic (n. r. – inflamaţie infecţioasă a vârfului degetului) şi a trebuit să fiu operat de urgenţă. Atunci, medicii de la Oradea mi-au adus pe cheltuiala lor penicilină din Ungaria, întrucât la noi încă nu exista penicilină. Într-adevăr, de la accidentul cu degetul aveam o frică neagră de Institutul de Anatomie. Dar de ce mi-a fost frică nu am scăpat, căci am fost numit preparator la Cluj, în 1949, când eram încă student, la anatomie descriptivă topograf