Guvernul Ponta are deja o experienţă de mai bine de un an, deşi istoriografii USL susţin că, de fapt, existenţa actualei formule executive trebuie socotită doar după ultimele alegeri parlamentare, că perioada anterioară nu se pune, că a fost un interimat fortuit, că nu se aştepta mai nimeni –decât cei din PDL- ca fostul guvern, al premierului MR Ungureanu, chiar să cadă dintr-o simplă moţiune de cenzură.

Donc, la un an sau doar la o jumătate, premierul socialist încă nu şi-a definitivat şi oficializat opţiunea filosofiei programului său de guvernare! Evident, politic nu are foarte multe opţiuni, recesiunea şi criza pot fi traversate fie prin augmentarea la maxim a unei austerităţi la limită, în care cheltuim doar cât ne permitem, cât avem, chiar dacă asta înseamnă subdimensionarea schemelor de personal şi supraîncărcarea angajaţilor publici, fie prin forţarea unei creşteri economice prin investiţii în megaproiecte publice apte să genereze un excedent de locuri de muncă şi, consecutiv, disponibilitate şi predispoziţie de consum. Dacă formula austerităţii este acum politica Germaniei –care şi-ar putea permite alt traseu dacă nu ar fi chiar nemţi, Franţa a promis că va antama o creştere economică rapidă, angajament care de altfel l-a adus la Putere pe preşedintele socialist Hollande. Socialist fiind şi Ponta –că liberalii sunt din ce în ce mai puţin vizibili ca substanţă politică în executiv- ne-am fi aşteptat ca şi acesta să angajeze scenariul de forţare a creşterii economice, mai ales că alternativa, austeritatea, ar fi amintit electoratului român de continuarea politicii guvernelor Boc, tăieri pentru care de altfel PDL a decontat electoral sever. În Franţa se înregistrează acum o rată a şomajului de peste 10 %, în vreme ce la noi valoarea similară este undeva în jurul a 5,5 %, adică stăm bine. Deşi nu vede nimeni care sunt acele mari proiecte de investiţii,