Sâmbătă, 8 iunie, în jurul orei 11.45, pompierii de la Detaşamentul de Pompieri Roman au fost solicitaţi de o femeie din satul Cotu Vameş să intervină pentru a salva turma de capre a acesteia, dar şi oamenii care aveau grijă de animale, toţi fiind blocaţi pe o insulă, în mijlocul râului Siret.
Pompierii au avut nevoie de barca pneumatică pentru a ajunge pe insula pe care se afla turma. Cei opt membri ai echipajului au încercat, iniţial, să folosească pluta pe care au fost transportate animalele de pe mal pe insulă, dar acest lucru nu a fost posibil, din cauza debitului crescut al râului. În aceste condiţii, singura soluţie a fost transportarea animalelor cu barca pneumatică.
“Intervenim pentru salvarea unor persoane şi a 160 de capre şi oi, rămase blocate pe insulă. Misiunea este dificilă, fiindcă plouă în continuare, dar am luat toate măsurile pentru ca acţiunea să se desfăşoare cât mai bine, astfel încât nici viaţa oamenilor, dar nici a animalelor să nu fie pusă în pericol”, a afirmat căpitanul Mihai Parasca, comandantul Detaşamentului de Pompieri Roman.
Probabil că intervenţia pompierilor nu ar fi fost necesară dacă proprietarii turmei ar fi fost conştienţi de consecinţele unei ploi care durează de câteva zile. “Nu am ştiut că vine apa mare, dacă ştiam, le treceam noi cu pluta. Aşa, îmi duce animalele pe celălalt mal şi îmi va fi greu să le aduc acasă”, a spus proprietara turmei.
Pompierii au fost nevoiţi să facă peste 20 de deplasări cu barca pneumatică pentru a transporta toate caprinele de pe insulă pe malul apei, operaţiune ce a durat câteva ore.
Aceasta nu a fost singura problemă cauzată, în zona Romanului, de ploile din ultima vreme. Vineri seară, două gospodării de pe strada Islazului (foto stânga) au fost inundate din cauza ploii abundente, iar pompierii au scos apa din curţi cu motopompa.
Tot vineri, pe unele