Primii spectatori au ajuns pe stadion imediat după ora 15.00, prima care s-a umplut fiind zona Golden Circle, informează Mediafax. Lumea a dansat, a băut bere, a făcut poze şi a cântat alaturi de cei care au fost pe scenă. Între cei prezenţi la festival s-au aflat oameni de toate vârstele, atât tineri, cât şi bătrâni, mulţi îmbrăcaţi cu geci, pantaloni din piele, blugi sau tricouri cu formaţiile rock preferate.
Concertele au început la ora 17.00 cu trupele româneşti Holograf, Compact, Bere Gratis şi Proconsul. Înainte de Deep Purple, ritmurile Phoenix au răsunat cu Baniciu, Kappl, Lipan & Friends.
Pe scenă au urcat apoi membrii celebrei trupe rock Deep Purple, spectatorii vibrând alături de muzicieni la piese precum Fireball, Into the Fire, Strange Kind of Woman. Ian Paice a zdruncinat tobele într-un solo de baterie electrizant, fiind urmat de un solo de chitară al lui Steve Morse şi unul de pian al lui Don Airey, care au pregătit publicul pentru piese ca Perfect Strangers, Smoke on the Water, Hush şi Black Night.
La multe piese, dar mai ales la Smoke on the Water publicul a cântat alături de Deep Purple într-o unică voce, muzicienii arătându-se încântaţi de publicul de pe Cluj Arena şi mulţumind în nenumărate rânduri pentru aplauze, cu cuvinte ca "Magnifique" "Great", "Superb".
Trupa de muzică rock Deep Purple a fost înfiinţată la Hertford, Marea Britanie, în anul 1968. Fondată sub numele de Roundabout, a fost una dintre trupele de marcă ale stilului heavy metal din anii '70 şi este cunoscută mai ales pentru hiturile "Smoke on the Water" şi "Child in Time". Alături de Led Zeppelin şi Black Sabbath, cei de la Deep Purple sunt consideraţi a fi unii dintre pionierii heavy metal-ului şi hard rock-ului. Trupa a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume. Trecând prin numeroase schimbări de componenţă, în prezent