Aţi avut vreodată invazie de şobolani în casă? Nu? Ei, vă zic eu cum e, că am avut una prin 1985 sau '84, în Zamca: în momentul când intri în casă, e linişte perfectă. Nu mişcă nimic. Te aşezi pe un fotoliu, cu o carte în mână. Tot nimic. Apoi, un foşgăit într-un colţ. Un şobolan cât o pisică mai mică. Dacă-l laşi, se cară. Dacă te repezi, e prăpăd: izvorăsc încă 2, 7, 25, din toate ungherele, din dulapuri, de sub frigider, din televizor, de te miri cum au ajuns acolo, cum am încăput şi cât de mulţi pot fi. E horror total. Ei bine, evenimentele derulate cu oarecare repeziciune în ultimele 2-3 săptămâni şi având drept obiect/ subiect oameni şi întâmplări din fotbalul ăsta de-a dreptul românesc, mi s-au părut cât se poate de asemănătoare cu invazia aia de şobolani. Adică, atât timp cât justiţia a stat cumincioară în fotoliul ei şi a citit o carte ori chiar a picotit o bună bucată de timp (vreo 7 ani sau vreo 16 ani, depinde de unde socotim aţipeala), şobolanii au stat şi ei oarecum la locurile lor, care pitiţi prin vile, care ascunşi după blocuri, care îngropaţi în mormanu de hârtii cu antetul FRF sau LPF. A fost de ajuns ca judecătorul să facă o mişcare bruscă (i-o fi dat aţipeala în somn adânc, iar de aici până la un vis urât mai e!?), bruscă pentru ca şobolanii să izvorască la fel de brusc. Dintr-o dată au realizat că se poate şi altfel. Că vine, adică şi ziua în care se satură invadatul de ei şi reacţionează: mai pune o otravă, mai montează o capcană. Şi-atunci, dăi agitaţie şi panică! În încercările lor disperate de a scăpa cumva, şobolanii ăştia din fotbal (dintre care pe unii îi credeam pensionaţi, plecaţi, eventual deja arestaţi – ştiu ei pentru ce!) au intrat într-o agitaţie vecină cu demenţa. De unde până mai ieri explicau că Gigi şi Steaua nu pot fi condamnaţi penal şi sancţionaţi sportiv, iată că acum au dat în extrema aialaltă, doar-doar or ocoli capc