Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tehnologii care au revoluționat medicina

Publicat in Capital, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

În ultimii ani, evoluţia tehnologică a contribuit la dotarea medicilor cu cele mai noi şi precise instrumente pentru a salva vieţi, dar şi la responsabilizarea pacienţilor în legătură cu propria lor stare de sănătate, prin diverse aplicații și dispozitive monitorizarea parametrilor medicali esențiali.

Unul dintre cele mai suprinzătoare ajutoare pentru medici, venite din partea tehnologiei este un mic dispozitiv, care este implantat sub piele pentru a elibera medicamentele în corp în doze precise, la ore precise. Este extrem de eficient în monitorizarea la distanţă a pacienţilor şi s-a dovedit că reduce internările și presiunea asupra furnizorilor de servicii medicale prin scăderea frecvenței vizitelor solicitate de cei care suferă de afecțiuni cronice.

Poate cele mai revoluţionare metode de control medical sunt brăţările care urmăresc câtă mişcare fac cei care le poartă, cum mănâncă, dorm sau cât alcool consumă şi îi atenţionează la excese. După mai multe date de lansare amânate a acestui produs, cei de la Jawbone, o companie americană evaluată la 1,5 miliarde de dolari, votată pe locul 18 în topul celor mai inovative companii din lume în 2012, s-au decis să lanseze o astfel de brăţară în 2011. Aceasta funcţionează împreună cu o aplicaţie care poate fi descărcată gratuit de pe Google Play. Cu ajutorul acestei aplicaţii. posesorii brăţării pot vizualiza datele stocate de brăţară, referitoare la obiceiurile sale de consum, mişcare sau odihnă şi vor primi sugestii de îmbunătăţire a stilului de viaţă, potrivit HealthCareGlobal.

Atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi, trecerea la dosarele medicale electronice a avut un mare impact. Medicii au putut lucra mai uşor cu volumul imens de informaţii dintr-un spital, iar pacienţii au primit cel mai bun trataemnt în orice loc, pentru că medicii au putut accesa întreg istoricul lor medical. SUA deţine ce

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum 51 minute
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

„Sistemul nu este obișnuit cu eroi“ Diana Șoșoacă și-a depus candidatura la prezidențiale. A venit cu mănuși de box (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, îşi depune azi, 13 martie, dosarul pentru a se înscrie în cursa electorală la alegerile prezidenţiale. Aceasta a venit pe mâini cu mănuși de box. Vă iubesc pe toți. Vă salut și pe cei de la balcoane, de la

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 35 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum 51 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 800 de lei / Prima tranşă, luna viitoare

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă documentaţia necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, aceştia urmând a primi prima tranşă luna viitoare. ”Aşa cum am promis, am finalizat legisla

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 41 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Panică în Napoli după ce oraşul a fost zguduit de un cutremur. Locuitorii și-au petrecut noaptea pe străzi

HotNews acum 2 ore
Mulţi oameni din oraşul italian Napoli şi din împrejurimi şi-au petrecut noaptea pe străzi şi în maşini după ce un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,4 a zguduit clădiri, iar mai multe locuințe și mașini au fost avariate, relatează BBC. Seismol

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°