Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două dosare penale şi cam tot atâtea infracţiuni

Publicat in Mesagerul de BN, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

-AA+A

Două dosare penale şi cam tot atâtea infracţiuni Un sexagenar, mopedist ,,de ocazie”, s-a ales cu dosar penal

Vineri, 7 iunie 2013, polițiștii din Șieu au oprit în trafic un mopedist care circula pe drumurile din comună. Nu mică le-a fost mirarea când au constatat că bărbatul, în vârstă de 65, cu domiciliul stabil în municipiul Lupeni, județul Hunedoara, nu avea permis de conducere. Drept urmare, mopedistul ,,de ocazie” s-a les cu dosar penal pentru conducere fără permis pe drumurile publice. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Postului de Poliție Șieu.

Un băcăuan a rămas fără două telefoanele mobile și un laptop într-un hotel din Bistrița

După ce s-a instalat comod în camera de hotel, omul nostru, venit de pe meleaguri băcăuane în burgul bistrițean, nici nu bănuia ce ,,surpriză” i-a pregătit un bărbat de 34 din localitatea Feldru. Acesta a sustras din camera de hotel unde se cazase băcăuanul două telefoane mobile în valoare de aproximativ 1500 lei. Și un laptop în valoare de 30.000 de lei. ,, În urma cerectărilor efectuate de poliţişti, a fost identificat principalul suspect de comiterea furtului ca fiind Z.A. de 34 ani din Feldru, care a recunoscut fapta comisă” se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud. Partea bună a lucrurilor este că bunurile au fost recuperate în totalitate şi restituite părţilor vătămate.

Feldrihanul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.

Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

„Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucr

Lista zonelor din județul Constanța unde se întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 25 aprilie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Sâmbătă, zi de doliu naţional în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc

Buna ziua Brasov acum o ora
Sâmbătă va fi zi de doliu naţional şi în România, în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc, o hotărâre de guvern fiind adoptată deja. Toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul Rom

Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ

News.ro acum 7 ore
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează înt

Atac cu cuțitul într-un liceu din Franța: Un elev a fost ucis, iar alți trei răniți

HotNews acum 10 ore
Un elev de 15 ani a fost reținut în atacul care a făcut patru victime la liceul Notre-Dame-de-Toutes-Aides din orașul francez Nantes, relatează The Guardian. Unul dintre elevii care a fost înjunghiat a murit. Atacatorul a înjunghiat patru persoane î

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 6 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu și analistul geopolitic Dan Dungaciu disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii! Cu o combinație unică de experiență, perspic

Soţia şi copilul fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez, răpiţi în timpul unei spargeri / Jucătorul s-a ascuns sub pat

News.ro acum 10 ore
Soţia fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez şi copilul lor în vârstă de doar 5 ani au fost răpiţi miercuri, când bărbaţi necunoscuţi au pătruns în locuinţa lor în căutarea fundaşului echipei Emelec. Jucătorul le-a spus anchetatorilor că s-a asc

Minivacanța de 1 Mai – CFR Călători introduce trenuri suplimentare către Litoral. Cel mai lung traseu este de 20 de ore

HotNews acum 13 ore
CFR Călători anunță că timp de zece zile vor circula din câteva orașe mari ale țării trenuri suplimentare spre Constanța și Mangalia. Unele vor circula începând cu data de 25 aprilie, iar ultimele vor pleca pe 4 și 5 mai. Compania recomandă călători

CFR Cluj a dezmembrat-o pe Farul în semifinalele Cupei României. Finală cu Hermannstadt, pe 14 mai

Adevarul acum 5 ore
În Gruia, joi seară, CFR Cluj a dispus cu 4-1 de Farul, în semifinalele Cupei României la fotbal. În ultimul act, pe 14 mai, la Arad, echipa lui Dan Petrescu se va duela cu Hermannstadt, care a dispus, cu o zi înainte, de Rapid, scor 2-1, în prima s

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/16°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/28°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

vin.

9°/23°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/26°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/14°
lun.

11°/18°