Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cabinetele medicale, în vizorul inspectorilor CAS Dolj

Publicat in Radical de Dolj, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

Inspectorii din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Dolj au aplicat în ultima lună o serie de sancţiuni după ce au descoperit nereguli în cazul mai multor unităţi sanitare.

Echipele de control ale Casei de Asigurări de Sănătate Dolj au efectuat 29 de acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale, din care 19 controale tematice şi 10 controale operative.

În cadrul controalelor tematice au fost verificaţi opt furnizori de servicii medicale în asistenţa medicală primară constatându-se mai multe deficienţe. Spre exemplu au fost identificaţi pensionari care au beneficiat ilegal de prescripţii medicale în cadrul Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 de lei pe lună. Aceştia au declarat în scris că nu au alte venituri, deşi acest lucru s-a dovedit a fi fals, în cele din urmă, ei figurând în evidenţele ANAF cu alte venituri impozabile. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj au hotărât ca, în acest caz, contravaloarea medicamentelor compensate cu 90% prescrise de medicii de familie pensionarilor care realizează şi alte venituri în afara celor din pensii să se recupereze de la persoanele care au beneficiat ilegal de compensarea suplimentară de 40%.

“Cele mai multe sancţiuni au fost suportate de către medicii de familie. Trei dintre aceştia au prescris medicamente compensate 90% fără a solicita pacienţilor cupon de pensie şi declaraţii pe proprie răspundere privind veniturile realizate de aceştia. Pentru nespectarea procedurii legale privind prescrierea medicamentelor compensate 90%, furnizorii au fost sancţionaţi cu imputarea sumei reprezentând compensarea de 40% din contravaloarea medicamentelor compensate 90%. Alţi cinci medici de familie nu au respectat obligaţia contractuală privind respectarea protocoalelor de practic

Articolul in Radical de Dolj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum o ora
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum o ora
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum o ora
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit

G4Media acum 2 ore
Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit, au dezvăluit mai multe media americane luni, la o zi după gala Globurilor de Aur unde actriţa şi-a făcut apariţia purtând un inel cu un diamant impresionant, transmite AFP, transmite Agerpres. Piatra preţ

Polonia, gata să furnizeze energie electrică Ucrainei. „Comportamentul lui Fico este împotriva Europei"

Adevarul acum 40 minute
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică Ucrainei dacă această țară o va cere, a declarat, marţi, ministrul polonez al Climei şi Mediului, Paulina Hennig-Kloska.

Război în Ucraina, ziua 1.049. Forţele speciale ucrainene anunţă că au ucis 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk din Rusia

Press Alert acum 21 minute
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, informează EFE. „Soldaţii Regimentului 8 al Forţelor de Operaţiuni Speciale ale Forţelor Armate ale

Cod galben de vânt și precipitații. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că marți, 7 ianuarie, mai multe județe se află sub atenționări Cod galben de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, valabile până miercuri dimineață, 8 ianuarie. Potrivit meteorol

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 3 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Irina Begu, eliminată în primul tur la dublu, la Adelaide

News.ro acum 2 ore
Perechea Irina Begu/Marketa Vondrousova (România/Cehia) a fost eliminată, marţi, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Adelaide (Australia), cu premii de peste un milion de dolari. Begu şi Vondrousova au fost învinse de pereche

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum o ora
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Vremea

București
acum

12°
mar.

4°/12°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/9°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

2°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/8°
mie.

6°/13°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
Timisoara
acum

12°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

6°/14°
vin.

2°/10°