Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Apa Serv, obrazul subtire cu multă cheltuială se tine

Publicat in Monitorul de Neamt, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

• în 2011, societatea Apa Serv si-a îmbogătit parcul auto cu 24 de autoturisme • valoarea totală a contractului a fost de 1.137.489 lei, adică 11,37 miliarde de lei vechi • acest lucru înseamnă că, în medie, pentru o masină s-au cheltuit 47.000 de lei • există zvonuri că, începînd cu data de 1 iulie, pretul la apă va creste • În timp ce tariful la apă, practicat de societatea Apa Serv se tot schimbă (a se citi se majorează), obligîndu-i pe nemteni să plătească cea mai scumpă apă din Moldova, conducerea firmei făcea investitii discutabile. Este vorba de o decizie din anul 2011 de a împrospăta parcul auto. Monitorul a reusit să afle cît a costat contractul de leasing pentru achizitionarea celor 24 de autoturisme nou-noute. Ar fi vorba, spun sursele noastre, de 1.137.489 lei, bani ce au fost alocati pentru achizitionarea a 5 Renault Master, 10 Dacia Logan 1,2 Laureate si 9 Dacia MCV Laureate. La acea dată, Apa Serv avea 21 de autoturisme, Ford, Volkswagen, Skoda Octavia si Dacia. Această stare de fapt a fost evidentiată si în raportul de audit de la firma Apa Serv, ce a fost solicitat de Culită Tărîtă, presedintele Consiliului Judetean. O parte din el a si fost făcut public, stîrnind nemultumiri în anumite cercuri. În urmă cu cîteva săptămîni, seful CJ vorbea într-o conferintă de presă de matrapazlîcuri comise la firma din subordinea legislativului judetean. S-a făcut referire la leafa directorului, plus banii pe care acesta îi încasa cu titlu de cheltuieli de protocol. „I se decontau deplasările la cursurile de pregătire profesională. Nu lipseau diurna, compensările cu zile libere, tichetele lunare, prime de Crăciun si Paste, bani pentru tratamente, cîte 2.000 de lei timp de două luni pentru activitatea depusă la negocierea contractului de muncă cu sindicatele! Pentru toate acestea si multe altele, exceptînd salariul, compania trebuie să solicite banii înapoi, iar dacă

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum 25 minute
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 13 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°