De la taximetrişti la oficiali din fotbal, de la chioşcarul care-ţi vinde ţigări la băiatul de la vulcanizare care-ţi face presiunea la roţi, ţara e străbătută de o emoţie a iertării, atât în ceea ce-l priveşte pe Gigi Becali personal, cât şi referitor la soarta sportivă a Stelei. Multă lume opinează că patronul ar trebui pus numaidecât în libertate pentru că a făcut mult bine în viaţă, ceea ce e în mare parte adevărat, iar Steaua ar trebui graţiată fiindcă are cei mai mulţi suporteri şi e singurul club românesc capabil de performanţe externe rezonabile.

Neraliindu-te acestui curent, rişti să treci drept veninos şi apatrid. Dacă deschizi gura şi invoci respectarea legii şi a Justiţiei, eşti acoperit imediat de un zgomot de fond care-ţi spune, pe bună dreptate, că la cât s-a furat în ţara asta şi la câţi nelegiuiţi sunt în libertate, Steaua şi Gigi Becali n-au cum să ispăşească tocmai ei.

Ladislau Boloni îşi permite judecăţi diametral opuse. Cere respectarea legii, spune că vinovaţii trebuie să plătească, ia în calcul şi varianta retrogradării dacă regulamentul prevede aşa ceva şi îşi permite bancuri din care reiese clar că Gigi Becali se crede Dumnezeu. Ştie cui se adresează, ştie că are în faţă un popor iertător, un popor stelist şi un popor emoţional. Ştie şi ce riscă, se aşteaptă să fie făcut trădător, bozgor, să i se facă aluzii că rosteşte toate astea pentru că acum şapte sau opt ani a avut un schimb de replici cu patronul Stelei. Şi, cu toate astea, îşi asumă afirmaţiile, mizând prea puţin pe trecutul său transpirat la Sevilla şi punând accent pe legi, civilizaţie şi normalitate.

Ce nu înţelegem noi e că de Boloni e de altă factură. Genul de om pentru care milostenia se termină la uşa bisericii, de unde începe să guverneze legea, dar şi un sistem propriu de valori, în cadrul căruia fapta e urmată fie de răsplată, f