În lumea hollywoodiană, nepotismul nu e un păcat, este chiat o atracţie. Nu numai că ajungem să comparăm progeniturile cu taţii (uneori, primele au chiar câştig de cauză), dar vedem şi relaţia ce se naşte între cei doi pe marele ecran. Uneori, de fapt, aflăm mult mai multe decât am vrea să ştim despre viaţa personală a starurilor.
„The Time“ a realizat o listă cu zece filme în care taţi faimoşi joacă alături de copiii lor din viaţa reală, ştergând intenţionat graniţa dintre interpretare şi viaţa privată.
„Teroare în Boston“ (Blown Away – 1994)
În afară de faptul că nu poţi urmări acest film despre un atentat cu bombă la Boston fără să-ţi aminteşti de recentele evenimente din timpul maratonului din Boston, filmul nu este chiar foarte bun. Şi totuşi, primeşte puncte pentru performanţa lui Lloyd Bridges, care joacă rolul unchiului lui Jeff Bridges, fiul său din viaţa reală. Amândoi par să manifeste apreciere şi afecţiune unul faţă de celălalt, lucru care te face să te gândeşti cât de frumoasă era relaţia în viaţa reală.
„În familie“ (It runs in the family – 2003)
Kirk, Michael şi Cameron Douglas joacă rolurile unui bunic, tată şi, respectiv nepot. Chiar şi mama lui Michael Douglas, fosta soţie a lui Kirk, şi-a călcat pe suslet şi a venit s-o joace pe soţia lui Kirk. Subiectul filmului este nervozitatea obişnuită dintr-o familie de oameni de succes. Urmărind filmul acesta te poţi simţi ca şi cum ai privi direct pe fereastra familiei Douglas.
„Hoinarul“ (Honkytonk Man - 1982)
În această peliculă Clint Eastwood cântă country şi încearcă să înregistreze un album înainte ca tuberculoza să pună stăpânire pe viaţa sa. Kyle Eastwood îl interpretează pe nepotul său care este un şofer mult mai bun decât Clint şi care se foloseşte de călătoria de afirmare a