Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La 90 de ani, hoţii i-au furat 20.000 de lei din casă

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

În urmă cu cinci ani, bătrâna fusese şi violată de hoţi.

Batrâneţe grea pentru o femeie din satul Năneşti, comuna Parincea. La 90 de ani, Anica Climescu a rămas fără toţi banii pe care îi avea strânşi în casă şi ascunşi în dulapul cu haine, după ce hoţii i-au spart locuinţa şi s-au făcut nevăzuţi. Şi nu este vorba despre o sumă oarecare, ci despre 20.000 de lei (200 de milioane de lei vechi), bani pe care bătrâna îi adunase din pensia de urmaş de veteran de război rămasă după soţ, dar şi din vânzarea de cereale. “Io îs cam surdă şi n-am auzit nimic. Dimineaţa, când m-am dus în casa mare, am văzut uşa deschisă şi am zis că sigur iar or intrat hoţii. Primul lucru a fost să mă duc să vad dacă banii îs la locul lor, da’ odaia era răvăşită, şi banii nicăieri. Erau numai hârtii de 100 şi de 200 de lei, că am schimbat şi am pus numai bani mari. Am crezut că-mi stă inima-n loc când am văzut grozăvia” – povesteşte bătrâna. Imediat, tanti Anica s-a dus în vecini, iar aceştia au anunţat poliţia.

Criminaliştii sosiţi la faţa locului au căutat amprente, însă se pare că hoţul a folosit mănuşi, dar au recoltat alte probe care să poată conduce la prinderea infractorului. “Am întocmit un cerc de suspecţi şi se efectuaeză cercetări pentru ca autorul să fie identificat şi reţinut” – ne-a declarat inspector principal Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al IJP Bacău. Surse din cadrul anchetatorilor spun că principalul suspect cunoştea foarte bine locul, făcea parte de curând din anturajul bătrânei şi a dispărut chiar în ziua descoperirii furtului.

Mai mult: http://www.ziaruldebacau.ro/2013/06/08/la-90-de-ani-hotii-i-au-furat-20-000-de-lei-din-casa.html

În urmă cu cinci ani, bătrâna fusese şi violată de hoţi.

Batrâneţe grea pentru o femeie din satul Năneşti, comuna Parincea. La 90 de ani, Anica Climescu a rămas fără toţi banii pe care îi avea strânşi în cas

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 6 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°