Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov a anunţat, astăzi, că în cursul zilei are loc o nouă serie de discuţii între conducerea Regiei şi salariaţii care refuză reluarea lucrului, instituţia anunţând, totodată, că directorul general al RAT a murit, în cursul nopţii, din cauze medicale, transmite Antena3.ro.
Greva şoferilor continuă şi sâmbătă, iar circulaţia în oraş este aproape paralizată din cauza numărului mare de maşini şi taxiuri.
RAT Braşov a anunţat, astăzi, într-un comunicat, că "în încercarea de deblocare a situaţiei actuale, conducerea instituţiei a prezentat situaţia în care se află regia, contextul legal existent şi a solicitat angajaţilor reluarea lucrului până la soluţionarea cererilor existente pe cale legală".
Aproximativ 360 de şoferi ai RAT Braşov au intrat în grevă spontannă, vineri, refuzând să iasă pe traseu.
F.A. Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov a anunţat, astăzi, că în cursul zilei are loc o nouă serie de discuţii între conducerea Regiei şi salariaţii care refuză reluarea lucrului, instituţia anunţând, totodată, că directorul general al RAT a murit, în cursul nopţii, din cauze medicale, transmite Antena3.ro.

F.A.