Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mariana Târcă ar putea fi înlocuită

Publicat in Brasovul Tau, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

Conform celor de la Gazeta Sporturilor, Mariana Târcă nu mai este antrenoarea echipei de handbal feminin, Corona Brașov. Președintele clubului de sub Tâmpa, Liviu Lupu, a declarat însă că nu s-a luat o astfel de decizie. „ Nu s-a luat nicio decizie în acest sens. Astfel de decizii pot fi luate doar de comitetul director, care nu s-a întrunit încă. O să vedem săptămâna viitoare care va fi situația, atunci când va avea loc ședința comitetului director. Va fi foarte importantă poziția pe care o vor avea cei din conducerea secției de handbal. Dacă cei de acolo au un astfel de proiect de schimbare a staff-ului, pentru sezonul viitor, atunci vom vedea despre ce este vorba. În momentul în care se va lua o hotărâre privind viitorul echipei de handbal, o vom face publică”, ne-a declarat Liviu Lupu. Interesant este că această informație apare după ce Marian Târcă și-a îndeplinit obiectivul, acela de a califica echipa în Cupele Europene. Șorodoc și compania au reușit să salveze un sezon modest la turneul final al Cupei României, unde au reușit să elimine trupa galactică de la Oltchim și formația din Brăila, pentru a juca finala în compania fetelor de la HCM Baia Mare. Conform celor de la Gazeta Sporturilor, oficialii clubului brașovean ar fi luat această hotărâre după ce mai multe jucătoare s-au plâns de antrenamentele extrem de dure la care au fost supuse. Directorul sportiv de la echipa de handbal Corona Brașov, Sorin Târcă, a spus că nu a fost informat despre această demitere și că momentan nu știe nimic. Cei de la Gazeta Sporturilor vehiculează și un nume pentru înlocuirea Marianei Târcă. Este vorba despre fostul secund al formațiilor Rulmentul și Oltchim Râmnicu Vâlcea, Aurelian Roșca. Probabil că săptămâna viitore se va face lumină în acest caz.

Conform celor de la Gazeta Sporturilor, Mariana Târcă nu mai este antrenoarea echipei de handbal feminin, Corona Brașov. P

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicii specialişti în medicina fizică şi recuperatorie protestează joi, la Ministerul Sănătăţii

News.ro acum 2 ore
Medicii specialişti în medicina fizică şi recuperatorie protestează joi, la Ministerul Sănătăţii, faţă de un proiect de lege prin care vor fi substituiţi în circuitul pacientului de către fiziokinetoterapeuţi care primesc dreptul de decizie în actul

Video Rusia lansează un atac „masiv” cu rachete asupra rețelei energetice a Ucrainei. Sute de mii de oameni fără curent electric

Adevarul acum 11 minute
Rusia a lansat un atac „masiv” cu rachete asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, a declarat ministrul ucrainean al energiei. Herman Halushchenko spune că au fost introduse întreruperi de urgență. Explozii sunt raportate în mai multe orașe din

Donald Trump, întâlnire cu Mark Zuckerberg la Mar-a-Lago. Despre ce au vorbit cei doi. Șeful Meta „a fost foarte clar”

HotNews acum o ora
Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu Mark Zuckerberg, la reședința Mar-a-Lago. Întâlnirea a fost confirmată de reprezentanţii celor doi și a avut ca scop îmbunătățirea relației șefului Meta cu președintele ales, potrivit The New York Times. Zucke

Două cereri de anulare a alegerilor prezidenţiale, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituţională a României este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, clasaţi pe poziţiile 9 şi 12. Cele

Percheziții la două persoane bănuite a fi introdus 400.000 de dolari falși în bancomate, retragând ulterior lei „buni”

HotNews acum o ora
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) , împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității organizate – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de mo

Se împlinesc 35 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Legendele și controversele despre cum s-a sfârșit viața "Sfântului Ardealului"

Ziare.com acum 2 ore
Joi, 28 noiembrie, se împlinesc 35 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, considerat una dintre marile personalități ale ortodoxiei românești. Mănăstirea Prislop, locul unde este înmormântat călugărul, a devenit de-a lungul anilor un loc de p

CSAT se reunește joi la Palatul Cotroceni. Analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale, pe agendă

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, de la ora 14.00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află „analiza unor posibile

(P) Votul din 1 decembrie este despre continuarea plafonării la energie, pentru a bloca planurile celor care vor triplarea facturilor

News.ro acum 14 ore
Deciziile politice din următoarea perioadă vor influenţa direct nivelul de trai al cetăţenilor. Fără PSD la guvernare, liberalizarea pieţei de energie şi eliminarea măsurilor de plafonare ar putea duce la creşteri dramatice de până de trei ori mai m

Poluarea aerului cauzată de incendii este asociată cu 1,5 milioane de decese pe an la nivel mondial - studiu

News.ro acum 4 ore
Poluarea aerului cauzată de incendii este legată de peste 1,5 milioane de decese pe an la nivel mondial, majoritatea fiind înregistrate în ţările în curs de dezvoltare, potrivit unui studiu, publicat joi în The Lancet, care acoperă perioada 2000-201

Arabia Saudită ar putea să se alăture proiectului avionului de luptă GCAP, al Italiei, Marii Britanii şi Japoniei

News.ro acum 5 ore
Parteneriatul dintre Italia, Marea Britanie şi Japonia pentru dezvoltarea unui avion de luptă de ultimă generaţie, în cadrul programului Global Combat Air Programme (GCAP), ar putea fi extins pentru a include şi Arabia Saudită, a declarat miercuri m

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

0°/9°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°