Paște întârziat, vară întârziată, dar cât să mai aștepte și nunțile astea, că acușica ne trezim iar în post. Și pentru că bucuria n-a fost dată la secret, pregătiți orezul pentru cuplul Calciu-Petrescu, în traducere, jurnalista Laura Calciu – viceprimarul Raul Petrescu, cu pirostriile încinse și în așteptarea invitaților chiar duminica asta, pe 9 iunie. Nouă se pare că este cifra celor doi, care au luat decizia de a fi oficial împreună după nouă luni de relație, iar acum așteaptă deja un copil, deci cifră mai norocoasă de-atât nu se poate! Civilizați cum ne știți, vrem să facem niște urări, deși ne-am oferi, mai degrabă, să plecăm noi în luna lor de miere, la mare, la soare, în țările calde. Nici măcar nu ne întrebăm ce-o să iasă din mariajul ăsta dintre presă și politică, pentru că răspunsul vine de la sine: cel puțin un purtător de cuvânt. Dacă nu îl va lua nașul, Cosma junior, sub aripa lui ocrotitoare de părinte spiritual și… parlamentar scoate din puști! Ori puștoaică. Da, măi, s-au prins politicienii că nu le ies comunicatele de presă cu vizitele în teritoriu și că trebuie să vină cu ceva greu la rampă, suficient cât să concureze aparițiile tv ale vedetelor fără chiloți. Dacă punem la socoteală că vine și nunta Robertei și că la viitoarele alegeri parlamentare nea Mircea Cosma s-ar putea să-l oblige pe junior să cânte Isaia dănțuiește, începem să ne frecăm pe mâini cu gândul la cât avem de scris, că doar nu ne-o ieși vreun dar.
Paște întârziat, vară întârziată, dar cât să mai aștepte și nunțile astea, că acușica ne trezim iar în post. Și pentru că bucuria n-a fost dată la secret, pregătiți orezul pentru cuplul Calciu-Petrescu, în traducere, jurnalista Laura Calciu – viceprimarul Raul Petrescu, cu pirostriile încinse și în așteptarea invitaților chiar duminica asta, pe 9 iunie. Nouă se pare că este cifra celor doi, care au luat decizia de a fi of