Subsecretarul de stat în Ministerul de Externe ungar Nemeth Zsolt a declarat, la Universitatea Sapientia din Târgu Mureş, unde a primit Premiul "Bocskai Istvan", că reprezentanţii statului ungar cred în învăţământul în limba maghiară din Transilvania, care este "o investiţie" pentru viitor.
Subsecretarul de stat în Ministerul de Externe ungar Nemeth Zsolt a fost, sâmbătă, invitatul de onoare al festivităţii centrale dedicate absolvenţilor de la Universitatea Sapientia, organizate la Târgu Mureş, ocazie cu care a primit Premiul "Bocskai Istvan" - după numele unui principe al Transilvaniei din secolul XVII - constând într-o plachetă şi o diplomă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premiul a mai fost acordat, în premieră, de Universitatea Sapientia, anul trecut, premierului Ungariei, Orban Viktor, pentru a recompensa meritele deosebite ale acestuia în dezvoltarea universităţii.
Rectorul Universităţii Sapientia, David Laszlo, a declarat că distincţia i-a fost acordată lui Nemeth Zsolt în semn de recunoaştere a eforturilor şi muncii depuse în interesul unităţii de învăţământ, în timp ce vicepreşedintele Fundaţiei Sapientia, Szilagy Pal, a accentuat contribuţia acestuia la înfiinţarea unităţii de învăţământ şi în ridicarea sediilor de la Miercurea Ciuc, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca.
În discursul de mulţumire, Nemeth Zsolt a spus că s-a numărat printre cei care, în urmă cu mai mult de 12 ani, au luptat pentru a obţine autorizarea Universităţii. El a arătat că, în ciuda unora care "n-au avut credinţă" în acest ţel, inclusiv din rândurile comunităţii maghiare, s-a reuşit înfiinţarea şi menţinerea Universităţii Sapientia, cu ajutorul statelor român şi ungar.
El a subliniat că încă există persoane care nu cred în Universitatea Sapientia, criticând, în acest context, şi faptul că nu s-a reuşit înfiinţarea unei "linii maghiare” în cadrul Universi