Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea continuă să fie instabilă, cu ploi, vânt puternic şi fulgere. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Publicat in Romania TV, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

Instabilitatea va fi cuvântul de ordine pentru vremea din următoarele zile, chiar dacă temperaturile vor urca la începutul săptămânii până la 31 de grade, în unele zone. Ploile ce vor apărea vor fi însoţite de vânt puternic, tunete şi fulgere, putând apărea şi căderi de grindină.

Duminică, ne mai încălzim, maximele zilei vor fi de la 22 de grade pe litoral şi în dealurile sudice până la 28 de grade în zonele joase de relief din vestul şi estul teritoriului. Dar nu scăpăm de ploi, vânt şi tunete, care apar local mai ales după-amiază şi seara, în toate regiunile, şi nu lipsesc nici condiţiile de grindină.

Şi în Capitală, duminică, va fi ceva mai cald, la amiază, termometrele vor indica 24....25 de grade, dar soarele, generos în prima parte de a zilei, se ascunde apoi după norii care aduc din nou ploi în orele amiezii.

Luni, locuitorii din jumătatea de sud-est a ţării resimt şi mai bine procesul de încălzire, aici temperatura la amiaza atinge şi 30, chiar 31 de grade văratice vor fi în Lunca Dunării. În schimb, în nord-vestul extrem al ţării nu vor fi mai mult de 22...23 de grade, normale pentru data din calendar. Şi asta pentru că în regiunile din jumătatea de vest a ţării, dar şi în zonele de munte, aversele cu tunete, fulgere şi vânt puternic vor fi prezente pe arii extinse, izolat va cădea şi grindina, în timp ce în estul ţării ploile ne lasă un ragaz, apar abia după-amiază şi numai la nivel local.

În Bucureşti, luni, este tot mai cald, ziua se anunţă însorită, iar la amiaza temperatura aerului atinge 29...30 de grade. Abia după căderea nopţii se adună norii şi începe furtuna, cu ploaie, vânt si descărcări electrice.

Marţi vorbim despre vreme instabilă în toată ţara. Din nou, vor fi averse abundente, fulgere, tunete, rafale de vânt şi izolat căderi de grindină, registrul meteo al zilei nu se anunţă deloc plăcut.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit bateristul trupei Direcția 5, Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet”

HotNews acum 2 ore
Trupa Direcția 5 a anunțat miercuri moartea bateristului Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet! RIP Marius Keseri”, a transmis trupa într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook. Formația nu a oferit, deocamdat

Premierul Ilie Bolojan, întrevedere cu Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație

Ziua Constanta acum 14 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație. Vizita oficialului european are loc în contextul negocierilor privind noua Politică Agricolă Comună și

Un nou manager interimar a fost desemnat la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași

Mediafax acum o ora
Anunțul a fost dat miercuri de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. „Am desemnat-o pe doamna doctor Veronica Leonte în funcția de manager interimar al Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. Doamna Leonte este licențiată în medicină ș

Parlamentul European interzice prin vot folosirea unor cuvinte ca ”steak”, ”cârnaţi” sau ”hamburger” în cazul produselor vegetariene. ”Nu trebuie să-i luăm pe consumatori de imbecili”

News.ro acum 43 minute
Parlamentul European a adoptat miercuri un text care interzice folosirea unor termeni ca ”steak”, ”cârnaţi” sau ”hamburger” în cazul unor produse care nu conţin carne, relatează AFP. Eurodeputaţii au susţinut - cu 355 la 247 de voturi - o iniţiativa

Trump cere trimiterea la închisoare a primarului oraşului Chicago şi a guvernatorului statului Illinois, ambii democraţi. Ce acuzații le aduce

Adevarul acum o ora
Donald Trump a îndemnat miercuri, 8 octombrie, ca primarul oraşului Chicago, Brandon Johnson, şi guvernatorul statului Michigan, JB Pritzker, să fie trimişi la închisoare. Preşedintele american i-a acuzat pe cei doi aleşi democraţi că nu îi protejea

Inflația ajunge pe un platou. BNR îngheață rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an

Gandul acum o ora
Consiliul de Administraţie al BNR a decis miercuri menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Implementarea, în ansamblul său, a pachetului de măsuri fiscal-bugetare adoptat în luna iulie este de natură să antre

CCR amână decizia privind pensiile magistraților. Iată noul termen (surse)

Ziua Constanta acum 6 ore
Curtea Constituțională (CCR) a amânat pentru 21 octombrie dezbaterea sesizării transmise de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind modificările aduse pensiilor magistraților, potrivit unor surse din cadrul CCR, scrie stiripesurse.ro. Ami

AUR a depus o nouă moțiune simplă, de data aceasta împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruță

HotNews acum 4 ore
Partidul condus de George Simion a depus miercuri la Senat o moțiune simplă împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruță. AUR îl acuză, printre altele, că industria de apărare a țării funcționează cu frâna de mână trasă, turismul românesc est

Mai multe localități din județul Constanța, afectate de ciclonul Barbara, sub un nou cod roșu de ploi

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorlogie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod roșu valabil pentru județul Constanta, localitățile: Hârșova, Cogealac, Ciobanu, Crucea, Ghindărești, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Pantelimon, Târgușor, Fântânele, Siliștea,

Ilie Bolojan, consultări cu marii producători şi procesatori pentru susţinerea producţiei şi promovarea produselor româneşti

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a avut miercuri la Palatul Victoria o rundă de discuţii cu reprezentanţi ai marilor producători şi procesatori din sectorul alimentar, cu scopul identificării măsurilor guvernamentale care pot sprijini creşterea capacităţilor

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/13°
joi

9°/17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/19°
Iasi
acum

13°
mie.

12°/13°
joi

10°/12°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/15°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/15°
joi

12°/13°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/13°
joi

7°/15°
vin.

8°/15°
sâm.

9°/14°
Timisoara
acum

17°
mie.

7°/17°
joi

6°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/21°