Oribil. Calificativul nu-mi aparţine mie, ci chiar realizatorului filmului „Goana după gheaţă” („Chasing Ice”), fotograful James Balog. Oricât ar fi de spectaculoase şi emoţionante, imaginile topirii gheţarilor sunt dovada prostiei umane care cheltuie miliarde (de dolari şi euro) pentru a ascunde realitatea. Nu gheaţa e cea care se dezintegrează, ci o întreagă planetă. Iar James Balog şi-a propus să dovedească asta nu în interminabile talk-show-uri televizate, nu cu opinii ştiinţifice pro şi contra, mai mult sau mai puţin avizate, mai mult sau mai puţin mediatizate. Punându-şi în pericol sănătatea, a luat la pas gheţarii lumii, cu aparatele fotografice şi de filmat în spate. Pe parcursul mai multor ani, între 2005 şi 2009, din Islanda, în Groelanda, Alaska şi Montana.
„Chasing Ice” nu are nevoie de efecte speciale. Nici de un scenariu din cale afară de sofisticat. Ci doar de tenacitate, într-un efort disperat de a atenţiona oamenii cât de grave sunt urmările iresponsabilităţii de care dau dovadă. Ca societate, în ansamblu, şi în mod individual, aşteptând (fiecare în parte) ca „alţii” să fie cei care să rezolve problema. Până nu e prea târziu.
„Chasing Ice” e un documentar care poate trezi conştiinţe. Iar dacă nu o va face, va rămâne doar ca mărturie. Pentru cine ştie ce specie extraterestră care va ateriza peste secole sau milenii pe Pământ şi se va întreba cum a apus civilizaţia umană în aparentul ei moment de maximă expansiune.
***
„Chasing Ice” a fost proiectat aseară (miercuri) în cadrul Festivalului Internaţional de Film „Transilvania” (TIFF). În deschidere a luat cuvântul un consilier al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. Lăudând festivalul şi bucurându-se că instituţia pe care o reprezintă susţine evenimentul. Pentru faptul că a sprijinit proiecţia documentarului la Cluj, toată stima. Dar momentul a fost de o ipocrizie e