● Investiţia a fost realizată cu fonduri europene
Comuna Glodeanu Sărat se poate mândri din această săptămână cu una dintre cele mai moderne şcoli din judeţ. Investiţia la şcoala gimnazială din comună a fost realizată cu fonduri europene, valoarea proiectului fiind de 5,5 milioane de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă a fost de 3,77 milioane de lei. Printre lucrările principale derulate la noua şcoală se numără reabilitarea şi consolidarea celor două corpuri de clădire ale unităţii, precum şi dotarea corespunzătoare a laboratoarelor de fizică-chimie, biologie şi informatică. Totodată, celelalte săli de clasă au fost dotate cu echipamente didactice şi IT. Inaugurarea noului obiectiv a avut loc joi, iar la eveniment a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu. ”Începând de astăzi, Glodeanu Sărat are o şcoală nouă, la standarde înalte, o şcoală în care profesorii îşi pot îndeplini misiunea lor, aceea de a educa, iar elevii pun piatra de temelie a educaţiei lor. Treaba noastră, ca autorităţi, este să oferim copiilor condiţii pentru ca aceştia să poată învăţa, să poată ca, prin intermediul şcolii, să îşi îndeplinească visele”, a spus Cristi Bîgiu la inaugurarea noii unităţi de învăţământ. ”În acelaşi timp, treaba noastră, ca autorităţi, este să oferim şi profesorilor condiţii pentru ca aceştia să poată să educe generaţii după generaţii. Sunt conştient că sunt încă multe de făcut, dar, pentru comunitatea din Glodeanu Sărat, astăzi am făcut un prim pas”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Buzău. ● ● Investiţia a fost realizată cu fonduri europene
Comuna Glodeanu Sărat se poate mândri din această săptămână cu una dintre cele mai moderne şcoli din judeţ. Investiţia la şcoala gimnazială din comună a fost realizată cu fonduri europene, valoarea proiectului fiind de 5,5 milioane de lei, din care valoarea eligibilă ne