În 1930, Carol de Hohenzollern este proclamat rege al României, sub numele de Carol II. După trei ani de domnie, fiul său, Mihai, în vârstă de 9 ani redevine prinţ moştenitor ca mare voievod de Alba-Iulia.
1810 – S-a născut compozitorul german Robert Schumann (m. 29 iulie 1856)
1838 – În Bucuresti, a fost deschisă prima bibliotecă publică, la Colegiul Sf. Sava. Fondul acesteia se află, în prezent, în colecţia Bibliotecii Metropolitane “Mihail Sadoveanu”
1862 – A fost asasinat jurnalistul şi politicianul român Barbu Catargiu, de către o persoană neidentificată, sub clopotniţa Mitropoliei. A deţinut funcţia de prim ministru al României în 1862 până când a fost asasinat. (n. octombrie 1807)
1922 – La Belgrad a avut loc primul meci internaţional al reprezentativei de fotbal a României (Yugoslavia-România, 2-1).
1992 – S-a deschis piaţa valutară în România.
1992 – Parlamentul României a adoptat, în şedinţa comună a celor două Camere, Legea privind alegerea preşedintelui României.
1995 – A fost lansată naveta “Discovery”, această misiune marcând al 100-lea zbor spaţial american cu personal uman la bord (Cap Canaveral, Florida)
1999 – A fost publicată “Declaraţia de la Cluj”, semnată de mai mulţi intelectuali ardeleni, care s-au pronunţat pentru iniţierea unor dezbateri publice despre perspectivele unei autonomii administrative – pentru Transilvania şi Banat, cu adunări legislative regionale care să reprezinte în viitor o alternativă reală la modelul statului centralizat.
2001 – Guvernul a adoptat un proiect de modificare a Codului Penal, prin care abrogă articolul 200, referitor la relaţiile homosexuale.
2004 – Pentru prima dată după 1882, s-a produs un fenomen astronomic deosebit: planeta Venus a trecut prin faţa Soarelui, între orele 05.20 şi 11.24 GMT, fenomen observat de peste trei sferturi din populaţia Terrei.