In recentul scandal din PDL am auzit din nou rostita propozitia: "partidul a fost bun cand l-a facut ministru?". Era un repros la adresa unuia dintre fostii ministri care a demisionat din partid, o reluare a unui referen deja bine consolidat in politica romaneasca, unde fiecare este facut ceva de altcineva.
Partidul sau presedintele sau mai stiu eu ce baron te face ministru sau director sau sef de deconcentrata sau orice altceva iar apoi, in caz de insubordonare, iti bate obrazul sau, in cazuri mai grave, te mazileste pe principiul "eu te-am facut, eu te omor".
Intelegem de aici ca oamenii nu ajung in pozitii de conducere pentru ca merita, pentru ca au proiect si viziune, ci pentru ca sunt "facuti", asemeni unor vasali ai suzeranului care primesc binecuvantarea cu sabia pe cap. In aceasta mentalitate trebuie cautata mare parte din mizeria politicii romanesti si din baltirea societatii.
In mod normal, relatia dintre un partid si un ministru nu este una de vasalitate. Sigur ca ministrul trebuie sa se incadreze in politica generala a Guvernului, sa respecte o solidaritate fireasca, stipulata chiar de lege, dar motivul pentru care ajunge el acolo nu ar trebui sa fie obedienta sau o recompensare a obedientei.
In mod normal, ocuparea unui portofoliu ministerial este conditionata de competenta si viziunea ministrului. Partidul nu pune acolo oameni ca sa-i capatuiasca, ca sa-i recompenseze sau ca sa asigure prin ei un bun flux de bani prin pusculita de partid. Partidul ar trebui sa puna in fruntea fiecarui minister cele mai serioase competente pe care le are si care sa faca cea mai eficienta si inteligenta politica.
Cat despre ministru, functia ar trebui sa fie o onoare si o imensa povocare. Un fel de intrare intr-o puscarie a serviciului public in care alte prioritati decat performanta maxima nu mai exista, iar fin
