Având în vedere evenimentele din ultimele zile în sistemul energetic din Oltenia, am cerut lămuriri de la managerul CEO, Laurenţiu Ciurel. Acesta a vorbit despre întâlnirea solicitată de şeful Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) cu parlamentarii din Oltenia, despre sponsorizarea echipei Pandurii, situaţia economică şi despre cazul nefericit al minerului care s-a sinucis la sfârşitul săptămânii trecute. Iată cum răspunde managerul companiei, întrebărilor noastre:
Rep.: Cum comentaţi întâlnirea parlamentarilor din cele 5 judeţe din Oltenia?
L.C.: Am înţeles că, din 71 de parlamentari, au fost 13, iar sala fiind mare, a fost umplută cu sindicalişti. Eu nu mai fac politică, aşa că nu pot comenta o întâlnire pur politică organizată de actuala opoziţie. Nu se poate imagina o discuţie despre CEO fără ca nimeni de la CEO să fie invitat, măcar un şef de birou, ceva. Puteau să-l ia pe domnul Burlan sau pe domnul Gârjoabă, nu mă deranja. Din păcate, Condescu stă mai mult între parlamentarii lui, iar ultima dată a fost în cariere în ianuarie, la Roşia, când se ruga de oameni să nu renunţe la masa caldă. I-a ieşit prost şi atunci şi acum. Mai mult n-am ce să comentez, mă întreb însă câţi din cei de acolo sunt legaţi de sistemul mineresc şi energetic cu afaceri personale ?
Rep.: Mai sponsorizaţi Pandurii? Domnul Condescu anunţă colaborarea cu CEZ.
Rep.: Mai este dificilă situaţia economică a CEO?
L.C.: Bineînţeles că e foarte greu, vânzările au crescut, dar sunt tot reduse. Dar banii încasaţi, aşa puţini cum sunt, sunt suficienţi pentru cheltuielile lunare, dobânzi, salarii. Însă, programele de mentenanţă şi investiţii suferă. Avem 10 milioane de euro profit operaţional, şi, dacă vom continua să stopăm scurgerile enorme din zona minieră, vom face faţă fără probleme.
Rep.: S-a sinucis un om, soţia lui spune că din cauza tăierilo