Primul meci al IRB Nations Cup a însemnat şi prima victorie a reprezentativei ţării noastre. "Stejarii" au câştigat împotriva unor adversari puternici, făcând din evenimentul de sâmbătă "Ziua României", după cum au spus adversarii la final.
România a câştigat la mare luptă primul meci din IRB Nations Cup, contra Rusiei, scor 30-20. Chiar dacă au început mai slab partida, fiind conduşi la debut şi cu 14-3, "stejarii" şi-au revenit rapid. A fost nevoie de două eseuri punctate de Adrian Matei şi Cătălin Fercu, pentru ca România să conducă pe tabelă. Totuşi, scorul pauzei a fost 17-17, după o lovitură de penalitate transformată de oaspeţi. Ieşind mai motivaţi de la cabină în partea secundă, românii au dominat jocul şi au câştigat cu 30-20, Macovei punctând singurul eseu al reprizei, una plină de lovituri de penalitate. "Cu cât eşti mai sus, cu atât eşti mai obligat să menţii rezultatele pe care le-ai obţinut. A fost un meci dificil, dar, până la urmă, a ieşit bine pentru noi. Pregătim o echipă tânără, iar greşelile sunt cauzate de lipsa de experienţă a unor jucători", a declarat, după meci, preşedintele FR Rugby, Alin Petrache (foto).
Vor să păstreze trofeul la Bucureşti
Victoria cu 30-20 împotriva Rusiei reprezintă un debut excelent pentru "stejari", al căror scop este păstrarea la Bucureşti a trofeului câştigat anul trecut. "Asta vrem, nu?! De asta jucăm, de asta ne antrenăm, să dăm tot ce e mai bun din noi şi să ajungem la un alt nivel", a declarat căpitanul României, Mihai Macovei. Şi antrenorul Rusiei a recunoscut, la finalul partidei, superioritatea rugbiştilor noştri. "România a meritat să câştige astăzi", a spus Kingsley Jones.
Italia a bătut "jaguarii"
În celălalt joc al primei runde din IRB Nations Cup, Emerging Italy a dispus de Argentina Jaguars cu 26-6. Următoarele meciuri ale IRB Nations Cup